GALERIE FOTO: Alături de turiști, în minivacanța de Rusalii

0
388

Polițiștii vrânceni au desfășurat activități de informare a turiștilor la intrarea în Rezervația Naturală Cheile Tișiței, Cascada Putnei și zonele cu unități comerciale din stațiunea montană Lepșa, în vederea reducerii riscului de victimizare și de implicare în activități infracționale

Ieri, 21 iunie a.c., polițiștii din cadrul Comportamentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Secției 8 Poliție Rurală Tulnici împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog s-au aflat printre turiștii din zona Lepșa și au transmis informații cu caracter preventiv.

Astfel, mesajele au avut drept scop prevenirea violenței domestice, a furturilor din genți/buzunare, autovehicule, camere de hotel, dar și siguranța copiilor.

Totodată, au fost reamintite recomandările pentru prevenirea răspândirii virusului SarsCov19.

Turiștii au putut încerca ochelarii speciali ce simulează efectele consumului de droguri şi alcool.

Pe parcursul acțiunii de informare, turiștilor le-au fost distribuite pliante cu recomandări:

  • Nu faceți publică pe internet plecarea dumneavoastră de acasă, iar dacă doriți să împărtățișți cu prietenii imagini din vacanță, așteptați până la întoarcerea acasă;
  • Lăsați-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului și luați la dumneavoastră numai sumele de care aveți nevoie pentru cumpărături curente;
  • Daca aveți repartizată o cameră la parter/un etaj inferior, unde este posibil accesul în interior prin escaladare, nu lăsați geamurile sau ușa de la balcon deschise;
  • Nu lăsați copiii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate;
  • Discutați cu copiii dumneavoastră și stabiliți un plan pe care sa-l respecte în cazul în care se pierd de dumneavoastră;
  • Atunci când opriți autoturismul, fie și pentru un scurt popas, nu lăsați cheile în contact și asigurați-vă că ați închis portierele și geamurile mașinii;
  • Nu lăsați în mașină, la vedere, telefoane, genți sau sacoșe, chiar dacă nu conțin bunuri de valoare deoarece pot atrage atenția hoților;
  • Dacă plecați la plimbare cu bicicleta sau pe jos, respectați regulile de circulație!

Comunicat IPJ Vrancea din 22 iunie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here