Satul Bordeștii de Jos a îmbrăcat haine de sărbătoare joi, de Praznicul Înălțării Domnului. După oficierea serviciului religios din incinta Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din sat, soborul de preoți, în frunte cu preotul paroh Cristinel Muscalu, reprezentanți ai administrației locale, ai Asociației „Fiii satului Bordeștii de Jos”, elevi și profesori ai școlii primare din sat, dar și alți invitați, au participat la inaugurarea și dezvelirea „Monumentului Eroilor Satului Bordeștii de Jos”.
„Monumentul eroilor din Bordeștii de Jos este ridicat de Asociaţia «Fiii satului Bordeştii de Jos», atât prin implicarea mea, ca vicepreședinte al asociației, cât și prin susţinerea financiară venită din partea preşedintelui asociaţiei, Stelian Chiriac. Monumentul este realizat din piatră numulitică adusă din Carierele din Albeştii de Muscel, fiind realizat de meșterul pietrar din localitate, Ionel Moise. În ţară mai sunt doar 3 astfel de lucrări. Din acelaşi material au fost executate Mănăstirea Argeşului, Palatul Potlogi, Palatul Patriarhiei sau Casa Poporului. Pe monument sunt menţionate numele eroilor din Războiul de Independență și din cele două Războaie Mondiale, lista fiind întocmită de Stelian Chiriac în urma consultării mai multor izvoare printre care arhivele primăriilor Bordești și Tâmboești, căci satul a aparținut de această comună și înștiințările de pe front veneau aici. De asemenea, lista continuă cu enumerarea unor săteni care, deși nu au murit pe front, din cauza regimurilor politice, au avut mult de suferit fiind trecute ca «victime ale comunismului» perioadei 1945-1989. Sunt amintiți și eroii revoluției din 1989”, precizează pr. Cristinel Muscalu.
„Eroii nu mor niciodată!”
Eroii nu mor, prin faptele lor de vitejie, sufletul eroilor rămâne viu, amintindu-ne mereu că trebuie să păzim valorile culturale și istorice care ne-au fost transmise din generație, în generație. După oficierea slubei de sfințire a Monumentului Eroilor Satului Bordeștii de Jos, s-au depus coroane de flori și a avut loc chiar și un program artistic susținut de elevii Școlii Primare din Bordeștii de Jos, cu sprijinul cadrelor didactice. La eveniment a participat, din partea Asociației „Cultul Eroilor Regina Maria”, filiala Vrancea, și o Gardă de onoare în frunte cu col. (r.) Fănel Iancu, președintele asociației. „Misiunea de bază a acestui monument este aceea de a asigura că va fi protejată și respectată memoria tuturor celor care au căzut în războaie și în urmările lor, frig, foamete și boli. Am sprijinit această acțiunie de dezvelire a monumentului eroilor statului Bordeștii de Jos pentru că eu cred că acest monument este unul care unește, nu unul care dezbină. Speranța mea este că această Cruce a eroilor ne aduce și ne ține împreună. (…) Prin dezvelirea Crucii Eroilor satului Bordeștii de Jos, Bordeștiul arată că știe să-și pună în valoare istoria și cultura locală, moștenite de la înaintașii care au contribuit la devenirea comunei noastre. Monumentul trebuie să fie un aliat al educației împotriva ignoranței, un bastion al solidarității și patriotismului local în fața inculturii și indiferenței. Monumentul este o deschidere spre recunoașterea trecutului istoric, ne face să înțelegem și să-i omagiem pe toți cei care au trudit pentru valorile Bordeștiului de astăzi”, a spus, în timpul discursului său, col. (r.) Fănel Iancu.
Monumentul Eroilor Satului Bordeștii de Jos a fost ridicat în latura de nord-vest a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Bordeștii de Jos. Când treceți prin fața acestui monument puteți să vă opriți un moment în fața lui, adundu-le un pios omagiu celor care și-au jertfit viața, astfel încât noi să nu fim nevoiți să îndurăm vitregiile războaielor.