Jandarmii vrânceni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării manifestărilor comemorative care vor avea loc joi, 10 iunie, cu ocazia „Zilei Eroilor”, astfel:
– la „Mausoleul Eroilor ” din Municipiul Focşani , începând cu ora 12.00;
– la Monumentul Eroilor din Cimitirul Municipal Adjud la orele 12.00;
-la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din Panciu începând cu orele 14.00.
De asemenea, la mausoleele din localitățile Mărășești, Soveja și Mărăști se vor desfășura manifestări de comemorare, dar și în comunele Movilița, Fitionești, Străoane.
Jandarmii vrânceni recomandă participanţilor la aceste evenimente:
*să respecte măsurile impuse de autorități pentru combaterea și limitarea răspândirii virusului SARS COV-2;
*să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale;
*să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
*să respecte indicațiile forțelor de ordine, iar în cazul în care se produc fapte de tulburare a a ordinii și liniștii publice să le sesizeze în mod direct sau la numărul unic pentru apeluri de urgență ,, 112”.
Sursa text și foto: Jandarmeria Vrancea