Ediția: Vineri 10 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Vineri 10 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Dosar penal pentru un vrâncean ai cărui câini au mușcat un trecător

DOSAR PENAL PENTRU NELUAREA DE CĂTRE PROPRIETARUL CÂINELUI A MĂSURILOR DE PREVENIRE A ATACULUI CANIN

Luni, 31 mai a.c., în urma unei sesizări, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au întocmit un dosar penal pentru neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin.

Astfel, un bărbat de 65 de ani, din comuna Reghiu, a sesizat că, la data de 24 aprilie în timp ce se deplasa pe o stradă din localitate de domiciliu, a fost mușcat de trei câini care ar fi ieșit din curtea unui imobil.

Polițiștii au constatat faptul că cei trei câini nu fac parte din categoria câinilor periculoși și au identificat proprietarul animalelor, un bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate, căruia i s-a atras atenția că privind obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni astfel de evenimente.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin și continuă cercetările în acest sens.

Ce trebuie să știe deținătorii sau proprietarii de câini periculoși ori agresivi:

Baza legală:

Baza legală pentru derularea activităților cu câini periculoși sau agresivi este constituită din prevederile O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și ale Legii nr. 60/2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2002.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 55 din 2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi (art.1), prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii:

  1. a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
  2. b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

Prin câini agresivi se înţelege (art. 2) orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private; orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

Potrivit legislaţiei, proprietarii sau deţinătorii câinilor periculoşi ori agresivi trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnaţi pentru comiterea vreunei infracţiuni contra persoanei.

De asemenea, aceştia au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază teritorială este situat imobilul în care este deţinut câinele, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:

  • numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
  • efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  • efectuarea sterilizării câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a);
  • existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la art. 1 lit. a).

În cazul schimbării adresei imobilului menţionat la alin. 1 proprietarii de câini încadraţi la art. 1 au obligaţia să depună, în termen de 48 de ore, la sediul poliţiei în a cărei rază se află, noua adresă.

Pierderea sau decesul unui câine încadrat la art. 1, precum şi înstrăinarea câinilor încadraţi la art. 1 lit. b) vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliţiei în a cărei rază se află imobilul de deţinere al câinelui.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi în alte locuri publice, cu excepţia drumurilor publice şi a căilor de acces către acestea, este interzis.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1). În locurile special amenajate pentru câini accesul câinilor prevăzuţi în prezentul alineat este permis fără botniță și fără lesă;

 !!! Se interzice:

  • organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea cu câini la astfel de lupte, indiferent cărei rase îi aparţin câinii;
  • importul sau comercializarea câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a.
  • reproducţia câinilor prevăzuţi la art. 1 din Ordonanță care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională;
  • abandonarea câinilor prevăzuţi la art. 1, art. 2 alin. 1 şi la art. 6 alin. 4.

Comunicat IPJ Vrancea din 2 iunie 2021

Foto cu rol informativ, sursa foto:animalzoo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?