Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO! Primăria Focșani va fi închisă din 2 iunie

Primăria Focșani va fi închisă de miercuri, 2 iunie, deoarece nu are bani pentru cheltuielile de funcționare. Primarul Cristi Misăilă a anunțat, astăzi că începând cu data respectivă nu vor mai fi oferite servicii cetățenilor municipiului și agenților economici din Focșani. „Nu putem angaja cheltuieli, nu putem face plăți, nu putem funcționa. Am notificat toți furnizorii că vom suspenda contractele începând cu data de 2 iunie până la deblocarea situației”, a arătat primarul Misăilă. S-a ajuns în această situație deoarece amendamentele la bugetul municipiului aprobate de majoritatea PNL-USR PLUS au lăsat pe minus partea de funcționare a administrației locale focșănene.

Doar la Primăria Focșani este un minus de 414 mii lei în ceea ce privește funcționarea. Nu sunt bani prevăzuți pentru energie electrică, servicii de comunicații, servicii de pază, de curățenie, pentru apă și canalizare. Nici măcar plăți online nu pot fi făcute către Primăria Focșani deoarece nu sunt fonduri alocate pentru comisioanele aferente transferurilor bancare. Practic, funcționarii Primăriei vor veni la serviciu însă nu vor avea cum să lucreze pentru că nu pot deschide un calculator, nu pot aprinde un bec și nu vor avea hârtie de scris. În fața Primăriei va fi amplasată o urnă unde cetățenii vor depune solicitările pe care le au către adminstrația locală urmând să fie preluate de către funcționarii municipalității și prelucrate când vor avea energie electrică.

În aceeași situație se află angajații de la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice care nu vor putea întreține spațiile verzi pentru că nu vor putea cumpăra nici măcar un fir pentru motocoasă. Până acum aceștia au funcționat din rezerve însă acestea ajung până la sfârșitul acestei luni. La fel, în cazul instituțiilor culturale, respectiv Ansamblul Țara Vrancei și Ateneul Popular Maior Gh. Pastia care au bugetul de funcționare pe minus și nu pot desfășura activități decât în aer liber. Doar Teatrul Municipal mai are circa 50 mii lei pentru funcționare, adică bani pentru maxim două luni de zile. „Cred că numai împreună putem să îi convingem, să înțeleagă că nu ne jucăm de-a bugetul, nu cheltuim banii după bunul plac”, a spus primarul Cristi Misăilă. Edilul a acuzat majoritatea PNL-USR PLUS din Consiliul Local că prin hotărârile adoptate demonstrează o răutate îndreptată împotriva cetățenilor care i-au trimis în legislativul municipiului Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?