În primăvară devreme, în acest an, în Capitală, a avut loc un schimb de experiență între antrenori ai juniorilor de la CSM Focșani 2007 – Adrian Toma, Elvis Ilaș, Daniel Bănică – și ai Juventus Academy București. Au fost și câteva jocuri de pregătire ale unor echipe ale celor două cluburi. Vizita făcută atunci la București este întoarsă sâmbătă, 29 mai și duminică, 30 mai, când pe stadionul Milcovul de vor disputa jocuri de pregătire între formațiile celor două cluburi, pentru categoriile de vârstă de la 2006 până la 2010. Directorul tehnic al Juventus Academy București, Iulian Branzelof, a declarat referitor la activitatea comună de la Focșani: ”Am primit cu bucurie invitația prietenilor noștri de la CSM Focsani 2007 de a veni cu 5 grupe de copii ale Juventus Academy București, ca să participăm la o serie de jocuri amicale prin care urmărim un schimb de experiență la nivelul copiilor, dar și al staff-ului de antrenori pe care îl deplasăm la Focșani. Genul acesta de experiențe este benefic atât pentru copii, dar și pentru antrenori. Vreau să mulțumesc în mod deosebit prietenului meu Elvis Ilaș care a făcut posibilă această experiență pentru noi toți”.