Primăria Câmpineanca a reluat lucrările la proiectele de reabilitare și asfaltare a străzilor din localitate. Autoritățile locale din Cîmpineanca au în derulare două proiecte de investiții privind reabilitarea și asfaltarea a 48 străzi, finanțate prin AFIR și PNDL 2. ,, Mai avem de turnat trei străzi cu primul strat de asfalt, după care turnăm stratul de uzură! Doamne ajută“, a anunțat primarul comunei Cîmpineanca, Tudorel Ivan.
Astfel, Primăria Câmpineanca are în derulare un proiect de investiții privind reabilitarea și asfaltarea a 14 străzi, cu lungime totală de 7,5 km. Lucrările sunt realizate de societatea Izoterm Construct SRL, firma care a câștigat licitația organizată pe SEAP. Finanțarea este asigurată prin AFIR. Lucrările constau în scarificarea şi reprofilarea mecanică cu autogrederul, a împietruirii existente, realizarea stratului de balast cu aşternere şi compactare mecanică, realizarea stratului de piatră spartă amestec optimal cu aşternere şi compactare mecanică, turnarea a două straturi de asfalt. Pentru evacuarea apelor a fost prevăzută execuţia de podeţe transversale tubulare, podeţe laterale tubulare. Totodată, pentru asigurarea scurgerii apelor s-a prevăzut execuţia de şanţuri neprotejate, iar în zona podețelor tubulare se vor amenaja camere de cădere împreună cu șanțuri pereate.
Cel de-al doilea proiect pe care Primăria Câmpineanca îl are în derulare vizează asfaltarea a 34 de străzi din comună, cu o lungime de 9,5 km. Valoarea proiectului este de 7,5 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a.
Concomitent cu cele două proiecte continuă lucrările la noul sediu al Primăriei Câmpineanca. Lucrările sunt executate de Asocierea Lancris Prod SRL și Hugebo SRL, care a câștigat licitația organizată pe SEAP privind elaborare servicii de proiectare la faza: proiect tehnic, detalii de execuție, caiete de sarcini, documentație tehnică necesară în vederea obținerii avizelor/ acordurilor /autorizațiilor, servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul „Construire primărie, comuna Câmpineanca, județul vrancea”. Construcția va avea regim de înălțime P+1, o suprafață construită de 302,45 mp și o suprafață construită desfășurată de 604,90 mp. Valoarea achiziţiei este estimată la peste 2 milioane de lei.
Pe lista de investiții se mai află: Construire cămin cultural – 600.000 Euro-finanțare CNI; Construire baza sportivă în Comuna Câmpineanca – 200.000 Euro-finanțare CNI; Realizare stație de epurare și alimentare cu apă cartier Tudor Vladimirescu în Comuna Câmpineanca -500.000 Euro-finanțare CNI.