De supărare sau fericire, soțul unei foste directoare din Focșani s-a cinstit în ziua alegerilor și s-a ales cu dosar penal după ce a avariat o mașină

0
4855

Ce se întâmplă în noaptea alegerilor rămâne un secret, asta dacă nu cumva comiți o infracțiune. I s-a întâmplat unui focșănean, soțul unei foste directoare de instituție publică din Focșani. Pe 27 septembrie anul trecut, când unii candidau, iar alții votau la alegerile locale, aflat la volan și bine aghesmuit, focșăneanul a intrat într-o mașină parcată pe strada Antrepozite din municipiu și a fugit de la locul accidentului. Totul din „întâmplare”, șoferul neputându-și explica cum de alcoolemia din sânge urcase până la 1,27 grame la mie alcool pur. După cum a mărturisit acesta, nu băuse mare lucru și nici nu este vreun băutor înrăit, ci pur și simplu poate s-a întâmplat să aibă alcoolemie mult peste limita legală doar pentru că nu mâncase cine știe ce în ziua scrutinului, ci doar se „alimentase” cu te mir ce timp de vreo 6 ore la locuința vărului său: 50 de grame de țuică și aproximativ 1 litru de vin.

Din ce a povestit focșăneanul devenit acum inculpat, la închiderea urnelor din ziua votului la alegerile locale, după ce a plecat de la vărul său, a vrut doar să meargă acasă, însă o mașină i-a stat în drum pe strada Antrepozite. Chiar și așa s-a grăbit să ajungă acasă, iar în parcarea de domiciliu a observat că și-a avariat mașina proprie, moment în care a sunat un prieten, s-a întâlnit cu el, iar împreună au decis să se întoarcă la locul faptei, cu mașina acestuia. Nici până acolo nu au ajuns, deoarece între timp a fost reperat de oamenii legii, care deja demaraseră cercetări în urma sesizării proprietarului mașinii avariate și reușise să îl identifice pe șoferul abțiguit și fugar grație unui martor ocular, respectiv un agent de poliție care efectua paza la o secție de votare.

Mărturia sinceră a inculpatului s-a potrivit cu ce a povestit martorul, însă nu în totalitate cu ce a declarat prietenul său. Astfel, prietenul cu care aparent trebuia să se întoarcă la locul accidentului a declarat că de fapt inculpatul l-a rugat să îl ducă cu mașina cât mai departe de echipajul de poliție, care deja se afla în fața blocului său și îi cerceta mașina. De altfel, agentul care asigura paza la secția de votare 37 a relatat că a observat când inculpatul a ajuns cu mașina în zonă, a parcat, iar apoi a urcat în mașina amicului său și s-au pus în mișcare. Cum polițistul reținuse numărul de înmatriculare, a fost ușor ca cei doi prieteni să fie găsiți rapid, iar inculpatul a recunoscut complet sincer ceea ce făcuse. Prima testare a acestuia a avut loc la locul accidentului, cam la jumătate de oră de la producerea acestuia, alcoolemia fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here