Ediția: Marți 25 februarie 2025 Nr. 6822
Ediția: Marți 25 februarie 2025 Nr. 6822

Doar pacienții în stare critică/severă de la Spitalul Județean, inclusiv cei bolnavi de Covid, pot fi vizitați, în anumite condiții, de familii

Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani a elaborat luna trecută un ghid în care este stabilit modul în care pacienții internați pot fi vizitați de familie, indiferent de secția unde sunt internați. Procedura exista de ceva timp la nivel național, însă vechii conduceri i-a fost greu să pună pe un document câteva rânduri în acest sens, mai ales că de la finele anului trecut Spitalul Județean nu mai avea nici medic epidemiolog. Ghidul întocmit stabilește astfel că doar pacienții în stare critică/severă, care nu pot comunica cu aparținătorii prin telefon sau alte mijloace on-line, pot fi vizitați în salon. Aceasta înseamnă inclusiv pacienții în stare critică/severă Covid-19 pozitivi. „În contextul situației generate de pandemia COVID-19, vizitele în spital sunt interzise, fiind doar permise vizitele la pacienții critici/ severi numai cu acordul medicului curant/ medicului de gardă care stabilește momentul când pacientul poate fi vizitat”, se arată în document.

Însă vizitele în salon sunt permise doar dacă sunt respectate și alte măsuri, inclusiv cele de protecție anti-Covid. Timpul alocat vizitei fiecărui pacient este de maxim 15 minute, în intervalul orar 14.00 – 15.00, excepție făcând situațiile de urgență apărute. Important de știut este că nu sunt permise vizitele pacienților de către copiii sub 16 ani.

Potrivit ghidului, vizitele pot fi efectuate doar după o programare telefonică prealabilă, însă înainte de a intra în salon, aparținătorii trebuie ca mai întâi să treacă pe la cortul de triaj epidemiologic situat în curtea clădirii P+5 (din fața UPU) sau cortul de triaj epidemiologic de la secția de boli infecțioase. Aici, fiecărui vizitator i se va verifica temperatura și va completa chestionarul de triaj, iar dacă la triajul epidemiologic se constată prezența febrei sau a unui alt simptom similar infecției Covid-19, vizita nu va mai fi permisă.

După toți acești pași, vizitatorii vor semna un consimțământ informat, iar înainte de intrarea în salon spitalul pune la dispoziția acestora, gratuit, echipament de protecție. În ghid se arată că în secțiile Covid vizitatorii vor purta obligatoriu halat de unică folosință ranforsat (sau după caz combinezon), mască de protecție FFP2, vizieră/ scut facial, mănuși de unică folosință, capelină și botoși. În secțiile non-Covid, vizitatorii vor purta halat de unică folosință, mască chirurgicală și botoși.

O singură persoană poate intra la pacient, o singură dată, cu programare telefonică în prealabil (telefon 0237/625.000 interior 126 -pentru secția ATI, sau dacă pacientul este internat pe altă secție se solicită la centrala spitalului interiorul secției respective). Vizitatorii trebuie informați, atunci când se programează telefonic, că trebuie să respecte toate măsurile de prevenire și control a infecțiilor impuse, că trebuie să-și aducă cât mai puține bunuri personale cu ei pentru a facilita îmbrăcarea echipamentului de protecție și accesul în zonele cu risc, că este interzisă introducerea vreunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu Covid-19.

Atât echiparea cât și dezechiparea se vor face sub atenta supraveghere a unui cadru medical. Dezechiparea se face la ieșirea din secție, echipamentul folosit va fi aruncat la recipientul cu sac galben de deșeuri infecțioase. De asemenea, vizitatorul își va dezinfecta mâinile cu soluție hidroalcoolică. Personalul medical va informa vizitatorul cu privire la starea clinică a pacientului. Comportamentul neadecvat, limbajul licențios, acțiunile fizice agresive asupra perosnalului medical din partea vizitatorului vor atrage intervenția personalului de pază al spitalului. Vizitatorul va fi însoțit pe toată durata vizitei, de un cadru medical care îi asigură sprijin atât în timpul vizitei cât și după încheierea vizitei. În situațiile în care pacientul este în stare terminală, în funcție de starea de Covid pozitiv sau non-Covid, vizitatorul va fi consiliat cu privire la măsurile care se aplică în cadrul protocolului de deces.

În cazul pacienților în fază terminală se poate asigura (la cererea vizitatorului/ aparținatorului) asistență psihologică și sprijin spiritual, emoțional sau religios. Acest serviciu poate fi realizat de personalul din cadrul echipei multidisciplinare: psiholog, asistent social, preot (ce vor respecta măsurile de prevenire a infecției conform legislației în vigoare)”, se arată în ghid.

Dacă vizitele sunt permise doar în cazul pacienților internați aflați în stare critică/severă, ceilalți pot comunica cu membrii familiei telefonic sau prin alte mijloace on-line. Însă în cazul în care pacienții nu dețin un telefon mobil, familia sau aparținătorii pot suna pe numărul de fix al spitalului – 0237/625.000, solicitând secția unde pacientul este internat. Membrii familiei pot suna doar în intervalul orar 14.00 – 15.00, iar persoana special desemnată din cadrul fiecărei secții va comunica cu familia pacientului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?