Lacăt pe ușa Primăriei Focșani și a instituțiilor din subordine în maxim câteva luni, din cauză că nu mai există bani pentru funcționare. Aceasta după ce în ședința ordinară de luni a Consiliului Local Focșani, aleșii PNL și USR PLUS au ciopârțit bugetul pe anul în curs fără nicio noimă, după cum a explicat primarul Cristi Valentin Misăilă ieri, în cadrul unei conferințe de presă. Primarul a catalogat decizia aripii majoritare din CL Focșani drept „o bătaie de joc”, în condițiile în care instituțiile din subordine nu doar că nu au bani de funcționare, ci parte din ele sunt pe minus.
„S-au bucurat la acest spectacol grotesc și au propus anapoda, fără niciun fel de justificare, tot felul de diminuări de sume de la capitole la care în mod normal avem obligația legală de a administra și de a asigura sumele necesare funcționării în bune condiții”, a spus primarul, cu mențiunea că ceea ce au propus cei de la PNL și USR PLUS nu este legal și nu poate fi aplicat. Nu că nu vrea primarul, ci pentru că bugetul municipiului, așa cum a fost votat, ar putea să pice în fața Administrației Finanțelor Publice Județene Vrancea. Atunci când au ciopârțit bugetul, fără a face vreo discuție prealabilă în comisiile de specialitate sau în cadrul dezbaterilor organizate, consilierii majoritari nu au ținut cont de principiile finanțelor publice locale, anume de a avea grijă să asigure în buget sumele necesare funcționării pentru diverse capitole. „Nu au ținut cont că până la aprobarea oricărui buget, funcționarea primăriei și a celorlalte instituții publice se face prin utilizarea unei cote de 1/12 din cheltuielile anului precedent. Nu au ținut cont că până la această dată s-au efectuat cheltuieli. Și avem situații paradoxale prin care nici măcar nu au aprobat în buget sumele deja cheltuite”, a spus primarul, cu referire la Ansamblul Folcloric Profesionist „Țara Vrancei”, Ateneul „Maior Gheorghe Pastia”, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și așa mai departe.
PNL și USR PLUS îngroapă cultura din municipiu
„Ceea ce m-au acuzat pe mine, că vreau să îngrop cultura din municipiul Focșani, au făcut ei. Începând de astăzi (n.r. – ieri), aceste instituții, cu mici excepții, efectiv nu mai au bani de funcționare. Efectiv vom pune lacătul pe aceste instituții de cultură ale municipiului. Efectiv au îngropat cultura! Pe data de 29 mai se împlineau 94 de ani de la punerea pietrei de temelie a Ateneului. În loc să serbăm cum se cuvine, s-ar putea să serbăm înmormântarea acestui Ateneu. La fel, «Țara Vrancei»”, a atras atenția primarul.
Situația este critică la Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”, care a ajuns pe minus în urma tăierilor de buget. O instituție care a reprezentat Focșaniul timp de 25 de ani în turneele efectuate în Franța, Austria, Suedia, Cehia sau Rusia, va trebui să închidă porțile pentru că nu are bani pentru cheltuielile de funcționare. Directorul Maria Murgoci a explicat că, după sumele aprobate de consilierii locali, sunt pe minus cu 8.474 lei la cheltuieli materiale, de unde se plăteau facturile, materiale de curățenie, dezinfectanți, securitatea muncii, reparațiile la costume, încălțăminte dar și colaboratorii instituției. „Dacă vrei să faci performanță, îți trebuie oameni talentați și bani. Fără bani și oameni devotați actului de cultură nu se poate face ceea ce trebuie făcut. Noi nu avem cum să ne mai desfășurăm activitatea”, a spus Maria Murgoci.
Nici la Ateneul Popular nu mai pot fi efectuate niciun fel de cheltuieli pentru că instituția a ajuns deja pe minus. Adică adio Festivalul Internaținal „Florentin Delmar”, adio plăți pentru bursierii Pastia – nici plățile din această lună, dar nici pentru tinerii artiști selectați în acest an. De asemenea, Corul Pastorala va deveni o amintire, pentru că instituția culturală nu are de unde să plătească 70 mii de lei lunar, și la fel se va întâmpla cu cvartetul de la Ateneul Popular.
La Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia”, bugetul până la finele anului este de 50 mii lei, din care trebuie plătite facturile. Nici vorbă de bani pentru reparațiile la fațade și interioare pentru bijuteria arhitectonică lăsată moștenire focșănenilor de maiorul Gh. Pastia. „Fără acest minim de bani care ne fuseseră alocați ne va fi foarte greu să realizăm alte producții care să bucure publicul focșănean care este îndrăgostit de arta Thaliei. Îmi pare foarte rău că cea mai mare parte a consilierilor care au adus amendamentele acestea în minus nu numai că nu au călcat în Teatru, nu numai că nu au făcut parte din publicul care vine să se bucure la premierele noastre, la munca noastră dar, din contră, au și dezavuat de fiecare dată când au avut ocazia”, a spus directorul Teatrului, Sorin Francu. Acesta a subliniat că, dacă nu va fi găsită o rezolvare a acestei situații, se va ajunge la judecată.
Sportul focșănean, decapitat
Situația este dramatică și la clubul sportiv CSM 2007 Focșani, care nu mai are bani suficienți pentru participarea în următorul sezon competițional. După tăierile de buget și regularizarea cu cheltuielile făcute până acum, CSM a rămas cu 2,2 milioane lei, sumă insuficientă pentru noul sezon competițional. Fără bani nu pot fi încheiate noile contracte cu sportivii, iar echipele ar putea fi retrase din competiții. Este o decizie care afectează atât sporturile de echipă, dar și pe cele individuale, precum atletism – unde Claudia Prisecaru încearcă să intre în lotul pentru Olimpiadă, sau tenis – unde Maria Ciubotaru este componenta echipei naționale Under 16 a României, sau judo. „Aceste echipe se vor desființa pentru că nu ai cu ce să le ții. Jucătorii vor pleca dacă nu ai cu ce să îi plătești”, a precizat purtătorul de cuvânt al clubului sportiv, Petrică Butuc.
„Apelăm la Armată și punem cort pe stadion”
Tăierile bugetare făcute de consilierii majorității pun în pericol și activitatea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Focsani, care asigură eliberarea de cărți de identitate pentru Focșani și 20 de comune învecinate. Aceasta pentru că nu s-a votat nici suma necesară pentru reabilitarea clădirilor din Grădina Publică care urmau să găzduiască instituția, care acum nu mai are unde să se mute. „Dacă ne dă afară nu știu ce vom face, apelăm la Armată și punem cort pe stadion. Trebuie făcut noul sediu urgent”, a spus mai în glumă, mai în serios, șeful Serviciului, Săndel Ghiuță. Acesta a atras atenția că, dacă va fi închis Ateneul Popular, atunci nu mai este niciun spațiu pentru organizarea căsătoriilor, doar în Grădina Publică sau la sediul instituției.
Toată activitatea din municipiu are de suferit, și, chiar dacă spun că vor verdeață pe toate blocurile, vertical și orizontal, PNL și USR PLUS au tăiat tot ce au putut la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice. Iar directorul Costel Dochioiu a anunțat că instituția nu mai poate asigura întreținerea, curățenia și dezinfectarea locurilor de joacă sau a parcurilor. Nu se mai pot desfășura activități de cosire a gazonului, nu se pot achiziționa materiale pentru buna funcționare a serelor de la Mândrești, nu se mai poate asigura tratamentul fitosanitar al arborilor din municipiul Focșani, nu se pot asigura materiale de întreținere pentru funcționarea cimitirelor, adică materialele pentru reparații, întreținere și, nu în ultimul rând, sicrie și cruci pentru cazurile sociale – unde suma alocată este zero.
Bani nu sunt nici pentru eliberarea unei banale chitanțe
Nu doar instituțiile din subordine nu mai pot funcționa, ci și serviciile din cadrul primăriei. Adio deci evidență a documentelor în registratură, mentenanță a sistemului de impozite și taxe sau plăți on-line – pentru că nu vor mai exista bani pentru comisioane bancare, întrucât au fost tăiate sumele pentru service-ul sistemelor informatice. Nu mai sunt bani nici pentru servicii de pază sau curățenie, servicii de arhivare, internet și nici nu vor mai putea fi plătite anunțurile obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial. De altfel, bani nu sunt nici pentru eliberarea unei banale chitanțe.
Firește, nici investițiile nu sunt privite cu ochi buni de PNL-USR, fiind respinse amendamentele propuse de primar pentru finalizarea unor lucrări sau demararea unor noi investiții. „Am propus 17,50 mii lei pentru Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, pentru ceea ce au solicitat doamnele viceprimar – voiau să introducă la toate instituțiile de învățământ sistem de control acces cu cartelă. Și din toate unitățile, doar Colegiul Tehnic a fost interesat de acest sistem, dar nu au fost de acord nici măcar cu propunerea lor, pentru că nu a venit amendamentul din partea lor”, a precizat edilul municipiului. În oglindă, majoritarii au respins amendamentul referitor la sprijinirea festivalului Boovie, doar pentru că fusese propus de primar, însă ulterior, ca și cum le-ar fi aparținut ideea, au revenit cu același amendament, pe care l-au votat.
Șomeră de lux cu salariu de peste 20.000 de lei
Cristi Misăilă a punctat și că discuțiile referitoare la salarizarea funcționarilor au arătat adevărata ipocrizie a aleșilor PNL și USR PLUS. Bugetul în viziunea PNL și USR PLUS a însemnat astfel o diminuare cu aproximativ 40% din fondul de salarii, în condițiile în care nu au redus numărul de posturi, astfel încât vor fi diminuate lefurile din primărie. Acesta a spus că dacă banii ar fi fost distribuiți la investiții, poate ar fi fost de înțeles, chiar dacă legal, nu ai cum să nu asiguri partea de funcționare. Primarul a declarat că viceprimarul PNL Ana Maria Dimitriu, deși nu mai are atribuții, are un salariu de peste 20 mii lei.
„Fondurile de salarii s-au constituit conform legii. Dar așa este când o șomeră de lux ajunge viceprimar cu un salariu de 20.800 brut – aproape 4.000 de euro. I-am luat toate atribuțiile, pentru că a dovedit incompetență crasă, refuzând să semneze documente. Dar știe să facă aprecieri asupra unor oameni care au experiență și au avut un cuvânt de spus în activitatea primăriei”, a declarat edilul.
Posturi pentru lipitorii de afișe
Primarul Cristi Valentin Misăilă consideră că „toată această demagogie și ipocrizie, această tehnică, este doar de a sabota, în ideea de a ne aduce la negocieri, de a avea o monedă de schimb pentru a-și înșuruba în funcții importante lipitorii de afișe”. „Au invocat transparență, dar în momentul în care am solicitat – conform legii – să fim și noi informați cu privire la posturile scoase la concurs – nu pentru a ne angaja pile și relații și rude, așa cum gândesc ei, ci pentru a putea monitoriza cheltuielile de personal în funcție de veniturile de la bugetul local, doamna viceprimar s-a supărat. Pentru că, de ce să știm noi cum își fac ei concursurile? Știați că mai nou domnul consilier Zîrnă este administrator la Colegiul Auto „Traian Vuia”? Mă întreb, are studiile necesare?”, a dezvăluit primarul. Cristian Zîrnă, consilier local PNL, a fost până de curând șofer în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Vrancea.