ULTIMA ORĂ! FOTO! Încă un bărbat a MURIT strivit de tractor, în această dimineață la Vidra

0
2842

După ce luni seară, în jurul orei 18:00, la Vizantea Livezi un bărbat de 77 de ani a decedat, strivit de tractorul care s-a răsturnat peste el, în această dimineață, un accident similar a curmat viața unui bărbat din satul Voloșcani, comuna Vidra.

„În mai puțin de 24 de ore, o altă persoană și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu tractorul.

Evenimentul a avut loc astăzi, în satul Voloșcani, comuna Vidra. Pompierii au fost alertați în jurul orei 07:20.

În cel mai scurt timp, la fața locului, s-au deplasat 2 echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, cu 1 autospecială de intervenție și 1 ambulanță SMURD, precum  și 1 echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ)”, a transmis într-un buletin informativ, Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea.

„Echipajul de intervenție a acționat pentru extragerea persoanei de sub tractor. Deoarece victima de sex masculin, în vârstă de 63 de ani, era în stare de inconștiență, echipajele SMURD și SAJ au trecut la efectuarea protocolului de resuscitare. Din nefericire persoana nu a răspuns manevrelor, fiind nevoiți să declare decesul”, se mai precizează în buletinul informativ transmis de ISU Vrancea.

 

foto: Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea, 11 mai 2021

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here