- CSM Focșani 2007 – Steaua București 25-23 (10-12)
Formația CSM Focșani 2007: Marocico, Rusu – Ragea, Pătru, Popovici, Drăgan – 2 goluri, Miroiu – 3, Marjanovic – 7, Hrimiuc – 4, Mocanu, Rață, Krstevski, Marjanac – 1, Eros, Makrishin – 1, Mănescu – 7.
CSM Focșani 2007 a obținut în această seară a șasea victorie consecutivă în campionatul Ligii Naționale de handbal masculin. În Sala Dinamo din Capitală, jucătorii antrenați de Dalibor Cutura și Marko Isakovic au întrecut pe Steaua București cu 25-23, după ce la pauză erau în pasiv: 10-12! Focșănenii au avut o prestație sigură, chiar și când au fost conduși lăsând impresia că sunt stăpâni pe joc! În urma acestei victorii, CSM Focșani 2007 s-a apropiat la două puncte de ocupanta locului 5, Minaur Baia Mare. Focșănenii vor avea următoarea partidă luni, 10 mai, de la ora 13:10, tot în Sala Dinamo, cu Magnum Botoșani.