Consumul zilnic al unei porţii de legume cu frunze contribuie la reducerea riscului de boli cardiovasculare (studiu)

0
366

Riscul de afecţiuni cardiovasculare poate fi redus semnificativ prin consumul zilnic al unei porţii de legume cu frunze, conform unui studiu condus de oameni de ştiinţă din Australia, citat marţi de Xinhua. Studiul, ale cărui constatări au fost publicate marţi în jurnalul ştiinţific European Journal of Epidemiology, a fost efectuat de cercetători de la Universitatea Edith Cowan, Universitatea Western Australia şi Societatea de Oncologie din Danemarca. Pe baza datelor colectate de la un număr de peste 50.000 de persoane din Danemarca, prelucrate în decursul unei perioade de 23 de ani, oamenii de ştiinţă au descoperit că subiecţii cu un aport ridicat de legume cu frunze bogate în nitraţi prezentau o tensiune arterială sistolică cu 2,5 mmHg mai mică. De asemenea, 12-26% dintre aceste persoane prezentau un risc mai mic de boli cardiovasculare în comparaţie cu restul populaţiei studiate.

Potrivit cercetătoarei Catherine Bondonno de la Universitatea Edith Cowan, consumul zilnic a 60 mg (o măsură) de legume cu frunze, bogate în nitraţi, poate reduce în mod semnificativ riscul de apariţie a afecţiunilor cardiovasculare. Pe de altă parte, s-a constatat că o creştere a acestei cantităţi nu a oferit beneficii suplimentare. „Oamenii nu trebuie să ia suplimente pentru a-şi spori nivelurile de nitraţi, studiul demonstrând că o măsură de legume cu frunze pe zi este suficientă pentru a beneficia de avantajele oferite pentru (prevenirea) bolilor de inimă‟, a precizat Bondonno. Cercetătoarea a notat că, deşi această abordare oferă beneficii contra atacurilor de cord, accidentelor vasculare cerebrale şi insuficienţei cardiace, este recomandată în special pentru prevenirea bolii arteriale periferice, o afecţiune care se caracterizează prin îngustarea vaselor de sânge la nivelul membrelor inferioare, în acest caz riscul fiind diminuat cu 26%. Includerea unei porţii de legume cu frunze în smoothie-uri preparate la blender reprezintă o modalitate accesibilă de a spori consumul de astfel de alimente, pe lângă includerea lor în salate, potrivit lui Bondonno, care nu recomandă însă stoarcerea lor. „Stoarcerea legumelor îndepărtează pulpa şi fibrele‟, a explicat ea.

Sursa foto: poise.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here