Societatea Parking vrea să implementeze un sistem de bariere în perimetrul străzilor de la Piața Moldovei din Focșani. Soluția parcării cu bariere a fost oferită prin studiul de trafic realizat din 2017 la nivelul municipiului. Proiectul celor de la Parking se află deocamdată în stadiul realizării documentațiilor tehnice și obținerii avizelor necesare din partea instituțiilor publice și societăților de utilități publice. Până acum a fost solicitat certificatul de urbanism pentru investiția „Sistematizare cu bariere a perimetrului Piața Moldovei”. Este vizat perimetrul format din străzile Mare a Unirii, Mărăști, Duiliu Zamfirescu, Aurora, Leopoldina Bălănuță, Greva de la Grivița, Peneș Curcanul.
Ar urma să fie un sistem modern, cu barieră unde să fie afișate locurile de parcare disponibile la acel moment. Șoferii vor primi un tichet și, după efectuarea cumpărăturilor, la ieșirea din zonă, vor achita contravaloarea parcării la o cabină cu taxatori, aceasta fiind varianta care ar permite evitarea blocajelor în cazul unor defecțiui la sistemul electronic. În cazul focșănenilor care locuiesc în această zonă, aceștia vor primi un card de acces, eliberat pentru un număr de înmatriculare, care nu va putea fi utilizat de către posesorul unei alte mașini. În cazul instituțiilor precum ISU Vrancea, barierele se vor ridica automat la sosirea mașinilor de pompieri. De asemenea, o altă investiție pregătită de Parking, pentru care au solicitat certificat de urbanism, este amplasarea de parcometre cu alimentare solară în zona Pieței Obor.