ULTIMA ORĂ! Încă 10 paturi pentru pacienții Covid cu forme medii, la Spitalul Județean

0
665

Se mărește capacitatea de tratare a pacienților Covid-19 la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, unde conducerea a reușit să dubleze paturile de terapie. Spitalul Județean a avut de la începutul pandemiei de coronavirus 10 paturi de terapie intensivă unde erau tratați bolnavii de Covid, acest lucru rămânând neschimbat de un an încoace, indiferent de numărul de pacienți sau de formele de boală dezvoltate de aceștia. Aceasta în condițiile în care au fost perioade în care pacienții cu forme grave efectiv nu mai aveau loc pe Secția de Infecțioase.

Potrivit unui anunț făcut de unitatea spitalicească, aici a fost înființat un Departament de terapie acuți destinat bolnavilor cu SARS-CoV-2, care a primit autorizația de funcționare cu 10 paturi. Departamentul va funcționa la etajul 3, lângă ATI, și va avea linie de gardă permanentă, după ce spitalul a reușit să obțină toate avizele necesare, inclusiv de la Direcția de Sănătate Publică Vrancea.

De săptămâna viitoare, pentru cele 10 paturi în plus vor exista linii de gardă, însă aici vor fi tratați doar pacienții care au forme medii spre severe. Pacienții cu forme grave, care au nevoie de intubare, vor fi tratați în continuare la Secția de Infecțioase. La această secție vor fi în continuare îngrijiți și pacienții care nu necesită terapie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here