Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

„Ministrul Economiei a condamnat la moarte exportul românesc”

Intenţia ministrului Economiei de a modifica programul de promovare a exporturilor, astfel încât firmele să nu mai primească direct bani pentru participarea la târguri, reprezintă o condamnare la moarte a exportului românesc, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR). „Ministrul (cu zero experienţă în economie şi zero experienţă în management public) a invocat nişte cifre dintr-un aşa-zis Raport de control al ienicerilor săi, fără să fi ascultat şi partea acuzată. În viziunea acuzatorului, Programul de promovare a exporturilor (care funcţionează în forme diferite de când este România modernă) a fost creat chipurile în beneficiul patronilor care fac turism pe banii statului şi pentru îmbogăţirea firmelor care organizează Pavilioanele naţionale de la târgurile internaţionale”, susţine preşedintele ANEIR, Mihai Ionescu.

ANEIR susţine că niciun patron nu este atât de pervers încât să care cu el la târguri tablouri de automatizări de sute de kilograme sau garnituri de mobilă de zeci de metri cubi, cheltuind zeci de mii de euro pentru pregătirea mostrelor-unicat, cu scopul de a face turism trei zile la un târg în Africa sau în Asia. „Actualul „ministru ong-ist” (care își imaginează că economia ţării se poate conduce ca un ONG) a anunţat o iminentă Ordonanţă de înmormântare a Programului de promovare a exporturilor. Ne bazăm pe raţiunea şefilor lui administrativi (vicepremierul Dan Barna şi a premierului Florin Cîţu), cărora le-am solicitat – în scris – să se consulte cu mediul de afaceri pentru a nu da curs aberaţiei puse la cale de subalternul lor”, se mai arată în comunicatul ANEIR.

Într-o conferinţă de presă organizată joi, ministrul Economiei, Claudiu Năsui a apreciat că soluţia pentru a încuraja exporturile nu este acordarea de subvenţii către unele firme, în funcţie de fiecare ministru. În opinia lui Claudiu Năsui, soluţia este un sistem de deduceri extinse. O altă soluţie este ca 50% din cheltuieli să devină credit fiscal. Întrebat când ar putea intra în vigoare acest sistem, Năsui a arătat că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, chiar din această vară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?