Programul Rabla începe luni, 26 aprilie, iar vrâncenii sunt așteptați la Auto Mond

0
1085

Programul Rabla începe luni, 26 aprilie, a anunțat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna. Ediţia din acest an a programului „Rabla Clasic” va avea un buget total de 440 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mare decât în 2020, ceea ce va permite achiziţionarea a peste 55.000 de autovehicule noi, mai puţin poluante.

Pentru anul 2021, în cadrul acestui program, va fi majorată atât prima de casare – de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, cât şi ecobonusul pentru tehnologia hibrid – de la 2.500 de lei la 3.000 de lei, precum şi ecobonusul GNC/GPL/emisii sub 96 de grame CO2/km – de la 1.000 de lei la 1.500 de lei. Suma maximă ce va putea fi decontată din costurile unei maşini noi prin „Rabla Clasic” poate ajunge la aproximativ 2.250 de euro, în condiţiile în care ecobonusurile pot fi combinate între ele şi adăugate la prima de casare.

Tot anul acesta va exista o nouă ediţie a programului „Rabla Plus”, cu cel mai mare buget de la lansare, respectiv 400 de milioane de lei, dublu faţă de anul anterior. În acest context, în 2021 se păstrează neschimbată cea mai mare primă din Europa pentru maşinile electrice, respectiv 10.000 de euro pentru „full electric” şi circa 4.500 de euro pentru maşini hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou. Pe baza bugetului alocat în acest an, prin „Rabla Plus” vor putea fi achiziţionate până la 6.600 de maşini electrice 100% şi aproximativ 5.000 de maşini hibride plug-in, conform datelor ministerului de resort. De reținut că în programul Rabla Clasic a fost introdusă interdicţia de a vinde maşina nouă timp de un an.

Societatea Auto Mond primește mașini și eliberează certificate de distrugere în cadrul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, ce pot fi accesate de persoanele fizice și juridice din România. „Programul Rabla este un program de succes al cărui scop este de a fi scoase din circulație mașinile poluante. Auto Mond se ocupă de colectare, tratare și transport încă din anul 2010, emite certificatul de distrugere necesar atât în Programul Rabla cât și în afară programului. Este un document obligatoriu, necesar radierii din circulație cât și radierii fiscale. Persoanele fizice sau juridice au ca prim pas întocmirea dosarului  Rabla. Se adresează unui colector autorizat și nu unui dealer auto (cei care vând mașini noi-n.r.) pentru întocmirea dosarului. Dealerii auto vând mașini noi, iar noi colectorii ne ocupăm de întocmirea dosarului, practic acest întreg proces așa cum am precizat începe cu un colector. Probabil, trebuie continuată campania de informare așa încât să se înțeleagă că dealerii auto nu întocmesc dosare RABLA în program, nu sunt autorizați ca și colectori, nu eliberează certificate de distrugere, nu se ocupă de radiere și nu se ocupă de  transport. Noi, Auto Mond, ori alte firme de colectare suntem autorizați pentru această activitate“, a declarat Lenuța Săcăluș, administratorul societății Auto Mond.

Doar după întocmirea dosarului, persoana fizică/ juridică se adresează oricărui dealer auto în funcție de marcă/ buget pentru achiziția unei mașini noi. „Desigur, există și posibilitatea că posesorul unei rable să nu cumpere mașină nouă astfel, avem soluții flexibile și în acest sens. Pot vinde tichetul care este transmisibil de la persoană fizică către juridică și invers”, precizează Lenuța Săcăluș.

Comparativ cu anul trecut se observă în acest an o lejeritate în întocmirea dosarului în cadrul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus cât și în afara lor: Certificatul și cartea autovehiculului uzat sunt valabile în copie simplă față de obligativitatea legalizării la notar; Radierea de la poliție cât și certificatul de distrugere sunt valabile în copie simplă; Radierea online va dura maxim 3 zile față de 20-25 zile anul trecut când radierea în original era obligatorie.

Posesorii de autovehicule mai vechi de 8 ani sunt așteptați la sediul Auto Mond din Calea Munteniei KM 180 +500, șoseaua de centură lângă Reprezentanța Auto Skoda.

Telefon 0726 777 869

       Facebook/dezmembrari.automond

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here