Microbuzele școlare, din nou în atenția polițiștilor vrânceni

0
943

Polițiștii de la Biroul Siguranța Școlară au inițiat un Plan de acțiune, în colaborare cu polițiștii Serviciului Ordine Publică și cei ai Serviciul Rutier, pentru creșterea gradului de siguranță a transportului elevilor la/de la școală.

Astfel, în perioada 5-22 aprilie a.c., polițiștii au acționat în municipiul Adjud, în orașele Panciu, Odobești, Mărășești precum și în mediul rural.

În cadrul acțiunii au fost verificate 94 de autovehicule destinate transportului școlar aflate în patrimoniul unităților de învățământ și al primăriilor.

Verificările efectuate au vizat următoarele aspecte:

inventarierea autovehiculelor destinate transportului de elevi, care deservesc unitățile școlare;

verificarea valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculului, precum și a poliției de asigurareobligatorie de răspundere civilă auto.

verificarea conducătorilor autovehiculelor destinate transportului elevilor sub aspectul deținerii permisului de conducere corespunzător și a certificatului de competență profesională.

instruirea conducătorilor auto privind respectarea normelor rutiere și a destinației rutiere;

prevenirea evenimentelor rutiere în care pot fi implicați elevi/preșcolari sau însoțitorii acestora pe perioada intrării-ieșirii de la cursuri, deplasării la/ de la unitățile de învățământ, cu accent pe respectareamăsurilor de protecție sanitară de către operatorii de transport;

adresarea de recomandări privind respectarea prevederilor Legii 55 din 2020 (în special obligațiapurtării măștii de protecție).

Pentru siguranța în trafic și prevenirea accidentelorrutiere, au fost prezentate recomandările Campaniei ”Nu uita, cineva drag te așteaptă acasă!” derulată la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea:

adaptați viteza la condițiile de trafic și de drum;

viteza excesivă nu este soluția potrivită pentru a ajunge mai repede la destinație;

centura de siguranță salvează vieți;

nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceți!;

nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!;

respectați ceilalți participanți la trafic!.

Comunicat IPJ Vrancea 22 aprilie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here