Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Protecția Consumatorilor atrage atenția: mielul nu trebuie să aibă canini! Sfaturi pentru cumpărături de Paște în siguranță

Protecția Consumatorilor a întocmit un set de recomandări pentru persoanele care se pregătesc de sărbătorile pascale. Produsele alimentare trebuie achiziționate numai din spații amenajate, autorizate. La cumpărarea produselor trebuie solicitat și păstrat bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea unui produs.

Achiziționarea cărnii (inclusiv a celei de miel) se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate, respectiv măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe și trebuie să aibă ștampila de control sanitar-veterinar. La cumpărarea cărnii trebuie verificate proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor de alterare, modificări ale aspectului (aspect de mâzguit, cu prezența mucilagiilor etc., ale culorii, consistenței, prezența corpurilor străine etc.). „Carnea proprie consumului trebuie să prezinte, la suprafață, o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune; mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt; ca o măsură de prevedere suplimentară este bine să observați, la mielul cumpărat, copita și dentiția specifice ierbivorelor (la dentiție se va urmări, în special, lipsa caninilor)”, se arată în setul de recomandări a Autorității pentru Protecția Consumatorilor. Se recomandă evitarea cumpărării de carne de la persoane și din locuri neautorizate, din „portbagajele mașinilor”, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic, deoarece comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare, nu poate elibera bon de casă pentru justificarea tranzacției și se riscă achiziția unui produs neconform sau chiar nesigur care poate afecta sănătatea.

Comercializarea ouălor

–  Achiziționați ouăle numai din locuri special amenajate, autorizate.

–  Evitați cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic.

– Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja, intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri străine, fără mirosuri străine;

–  La spargerea oului, albușul trebuie să fie de consistență densă, transparent, iar galbenușul semiglobulos, ușor aplatizat și bine delimitat de albuș;

Comercializarea vopselei de ouă

– Achiziționați vopseaua de ouă numai din locuri autorizate.

– Se va citi cu atenție eticheta produsului, care trebuie să conțină: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare și data durabilității minimale.

Atenție! Nu utilizați, la vopsirea ouălor, vopsea realizată pentru alte destinații, precum cea tipografică sau cea pentru textile. Deși rezultatele sunt spectaculoase, utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un posibil pericol pentru sănătatea dumneavoastră.

Comercializarea vinurilor

– Conținutul etichetei  trebuie să cuprindă: denumirea produsului, denumirea și adresa producătorului/importatorului/îmbuteliatorului, volumul net, concentrația alcoolică, o informație privind lotul, data durabilității minimale pentru vinurile care au concentrația alcoolică mai mică de 10% vol., componentele cu posibile efecte alergene;

– Aspectul lichidului: culoare corespunzatoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurități în suspensie.

– La întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conținutul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurități sau scurgeri.

– Marcarea băuturilor alcoolice distilate se face cu respectarea reglementărilor în vigoare emise de Ministerul Finanțelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?