GALERIE FOTO: Fotbal – După o pauză de mai bine de un an, juniorii au revenit în competiții!

0
331
  • CSM Focșani 2007 – ACS SR Municipal Brașov 1-7 (0-4)

Fotbaliștii juniori au revenit în competiții după mai bine de un an de pauză impusă de pandemia de coronavirus. Juniorii U 17 și U 19 ai CSM 2007 și LPS Focșani, care au avut inițial programate jocurile pentru 17 aprilie, vor debuta în campionatele naționale miercuri, 21 aprilie. CSM 2007 va întâlni cu ambele formații, în deplasare, pe Aerostar Bacău, iar LPS va juca tot în deplasare, cu CSM Galați. Jocurile vor începe la ora 12:00, pentru juniorii U 19 și la ora 14:00, pentru juniorii U 17.

          Juniorii U 16 – Liga Elitelor ai CSM Focșani 2007 au întâlnit sâmbătă, 17 aprilie, pe stadionul Milcovul, de la ora 16:00, pe ACS SR Municipal Brașov. Focșănenii, cu o echipă alcătuită din jucători mai mici cu un an decât adversarii lor, au fost întrecuți cu 7-1 (4-0). Golul CSM 2007 a fost marcat de Lorenzo Stoica. Diferența de talie, de forță, viteză a făcut și diferența de scor, dar foarte tinerii jucători focșăneni, conduși de pe margine de antrenorii Octavian Bucătaru și Marian Brutaru, au arătat că au calități tehnice și tactice pentru a deveni fotbaliști.

          Sâmbătă, 24 aprilie, de la ora 16:00. tot pe Milcovul, CSM Focșani 2007 va juca în compania ACS Sepsi OSK Sfîntu Gheorghe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here