FOTO: IPJ Vrancea: Acționăm cu radarele pe șoselele din județ, respectați viteza legală!

0
1293

De astăzi şi pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii rutieri intensifică acţiunile pe principalele artere din județ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru depistarea celor care pun în pericol siguranța traficului, conducând cu viteză excesivă.

Astfel, astăzi, 19 aprilie, polițiștii rutieri împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități de prevenire pe Drumul Național 2 – E 85, în localitatea Golești. Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei ”Nu uita, cineva drag te așteaptă acasă!Tu decizi”, fiind înmânate 150 de pliante ce conțin recomandări pentru conducătorii auto, bicicliști și pietoni.

În această săptămână, poliţiştii vor utiliza autospecialele inscripţionate, dotate cu aparatură de măsurare a vitezei de deplasare, dar şi pistoalele – radar cu laser. O atenție deosebită va fi acordată Drumului Național 2- E 85.

Respectaţi limita legală de viteză pentru fiecare segment de drum!

Pistoalele-radar cu laser („TruCAM”) pot înregistra viteza unui vehicul de la o distanţă de peste un kilometru. Aceste radare sunt mijloace tehnice certificate sau omologate şi verificate metrologic, însă poliţistul nu este obligat să vă arate aceste atestări.

VITEZA cauzează şi agravează accidentele de circulaţie, pentru că reduce posibilitatea de manevrare la timp a autoturismului şi le agravează întrucât şocul e mai puternic, iar consecinţele dramatice.

Viteza scade vizibilitatea, reducând câmpul vizual al şoferului la zona centrală a drumului.

Nu uitaţi! Cu cât viteza este mai mare, şocul produs de accident este mai mare, iar consecinţele mai grave.

Viteza induce stres întrucât îl obligă pe șofer să recepteze un volum mai mare de informații într-un timp mai scurt şi îi scade vigilenţa.

Respectaţi aşadar limita legală de viteză!

Poliţiștii rutieri vă recomandă să păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, să vă asiguraţi temeinic şi să semnalizaţi la schimbarea benzilor de circulaţie.

Drum bun și conduceți preventiv!

Comunicat IPJ Vrancea din 19 aprilie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here