„Dragoste” de tată: și-a înjunghiat fiul, iar pentru fapta sa a fost condamnat la 5 ani de închisoare

0
1360

Un bărbat de 58 de ani din Popești va executa 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat propriul fiu în abdomen, pe fondul consumului de alcool. Fapta a fost comisă în septembrie anul trecut, procurorii reținând că doar intervenția promptă a medicilor a salvat viața victimei. Expertizele din cauză au arătat că victimei i-a fost pusă în primejdie viața, leziunile traumatice din zona toracică intercostală necesitând pentru vindecare 25 -30 zile îngrijiri medicale. Ulterior incidentului, inculpatul și-a recunoscut vina, dar acum, după ce Tribunalul Vrancea l-a condamnat, acesta deja a atacat soluția.

Condamnă pe inculpatul P. M. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor pentru tentativă de omor. Confiscă de la inculpatul P. M. cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii, lungime 27 cm şi mâner din lemn – lama 15 cm lungime, mânerul 12 cm lungime. Menţine arestarea preventivă faţă de inculpatul P. M.. Scade din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive inculpatului de la 21.09.2020, la zi. Obligă pe inculpatul P. M. la plata sumei de 87,2 lei către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea; la plata sumei de 9.713,69 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf Apostol Andrei Galaţi reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale – cheltuieli de spitalizare persoană vătămată; la plata sumei de 1.984,749 lei plus dobânda legală de la data de 18.09.2020 până la data executarii, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă ,,Sf. Pantelimon“ Focşani reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale – cheltuieli de spitalizare persoană vătămată. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă”, se arăta în minuta hotărârii de condamnare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here