Senat: Legea asociaţiilor de proprietari, modificată; pentru copiii mai mici de trei ani nu se plăteşte ‘întreţinerea’

0
116

Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor în sensul exceptării copiilor mai mici de trei ani de la plata cheltuielilor repartizate într-un imobil după numărul de persoane.

Au fost înregistrate 134 voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”. „Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului. În expunerea de motive a proiectului de act normativ se arată că „plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult”, iar „cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here