Un proiectil exploziv, calibru 76 mm, a fost descoperit luni, 12 aprilie a.c., de un cetățean, care efectua lucrări agricole la vița de vie, în localitatea Haret. Acesta și-a dat seama de pericolul la care este expus și a sunat imediat la numărul unic de urgență 112.
În cel mai scurt timp, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea s-a deplasat la fața locului, pentru asanarea terenului. Muniția a fost ridicată și transportată în siguranţă, urmând să fie distrusă în poligonul de specialitate.
***
Cu această ocazie, reamintim cetăţenilor că la descoperirea muniţiei rămase neexplodate au obligația să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, telefonic, prin apelarea numărului de urgenţă 112. Pentru a evita producerea unor evenimente cu urmări tragice, care se pot solda cu răniri grave ori cu pierderi de vieţi omeneşti, în momentul găsirii elementelor de muniţie neexplodate, se INTERZICE:
- atingerea cu mâna sau cu alte obiecte;
- ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
- comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
- lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
- introducerea muniţiilor în foc;
- topirea elementelor metalice ale muniţiilor;
- tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
- folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
- utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii, în scopuri artizanale;
- demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;
- folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea, 13 aprilie 2021