Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

FOTO! Inspectoratul Școlar Vrancea a distribuit 874 de laptopuri către 19 licee din Vrancea

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a distribuit 874 de laptopuri către 19 unități de învățământ liceal din județul Vrancea.

În data de 9 aprilie 2021, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a distribuit 874 de laptopuri către 19 unități de învățământ liceal din județul Vrancea, după cum urmează:

LICEUL TEORETIC „DUILIU  ZAMFIRESCU” ODOBEȘTI – 50

COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE BALȘ” ADJUD – 65

LICEUL DE AGRICULTURĂ ȘI INDUSTRIE ALIMENTARĂ ODOBEȘTI – 67

COLEGIUL TEHNIC „EDMOND NICOLAU” FOCȘANI – 53

COLEGIUL TEHNIC „ION MINCU” FOCȘANI – 15

LICEUL TEHNOLOGIC „G.G.LONGINESCU” FOCȘANI – 46

COLEGIUL NAȚIONAL „EMIL BOTTA” ADJUD – 58

LICEUL TEORETIC „GRIGORE GHEBA” DUMITREȘTI – 26

LICEUL TEHNOLOGIC „EREMIA GRIGORESCU” MĂRĂȘEȘTI – 46

CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „ELENA DOAMNA” FOCȘANI  – 58

COLEGIUL ECONOMIC „MIHAIL KOGĂLNICEANU”   FOCȘANI – 58

COLEGIUL TEHNIC „VALERIU D. COTEA” FOCȘANI – 86

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV  FOCŞANI – 38

LICEUL DE ARTĂ „GHEORGHE TATTARESCU” FOCȘANI – 2

LICEUL „SIMION MEHEDINȚI”  VIDRA – 20

COLEGIUL TEHNIC AUTO „TRAIAN VUIA” FOCŞANI – 64

LICEUL TEORETIC „IOAN SLAVICI” PANCIU – 2

COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE ASACHI” FOCȘANI – 69

LICEUL TEHNOLOGIC „ALEXANDRU IOAN CUZA” PANCIU – 51

Laptopurile au fost achiziționate de către Ministerul Educației și Cercetării, prin aplicarea prevederilor Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3166/21.01.2021 privind criteriile de repartizare a laptopurilor achiziționate de Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă prin Proiectul privind învățământul secundar – ROSE.
Cele 874 de laptopuri vor fi date în folosință gratuită elevilor care nu dispun de echipamente electronice proprii (desktop, laptop, tabletă), pentru a le permite participarea la activități de învățare care au componentă digitală sau la activități de învățare online.
Laptopurile vor fi distribuite cu prioritate elevilor din categorii și grupuri dezavantajate (elevi provenind din familii cu venituri mici, elevi romi sau alți elevi discriminați pe baza identității/etniei, elevi cu cerințe educaționale speciale/cu dizabilități, elevi care trăiesc în zone rurale, izolate, greu accesibile sau alte zone în care nu există școli în proximitate). Liceele beneficiare pot completa lista grupurilor dezavantajate menționate mai sus, în funcție de situația socio-economică a elevilor înscriși în unitățile de învățământ respective.
Fiecare unitate de învățământ va stabili în mod transparent criteriile și prioritățile de repartizare a laptopurilor, ținând cont de categoriile dezavantajate și de situația concretă a elevilor din unitatea de învățământ, inclusiv de situația participării/neparticipării la cursurile online din perioada martie-iunie și septembrie-decembrie 2020.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea consideră că noua achiziție de echipamente electronice destinate elevilor pentru susținerea activităților didactice online, alături de alte acțiuni similare inițiate de către Guvernul României, va contribui la creșterea calității actului educațional în contextul trecerii activităților școlare preponderent în mediul online, cauzată de contextul pandemic.

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL,
prof. Gabriela Daniela MARCHITAN

COMUNICAT DE PRESĂ, 10.04.2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?