Zeci de agricultori au mărşăluit cu tractoarele prin Iași și Botoșani

0
48

Zeci de fermieri din Iaşi şi din alte judeţe ale Moldovei au mărşăluit cu agregatele agricole miercuri pe străzile din Iaşi, nemulţumiţi fiind de faptul că nu au primit susţinere din partea guvernului pentru pierderile suferite anul trecut. „În agricultura din zona noastră, în special în cea din sud-est şi sudul ţării, suntem în situaţia în care nu s-au primit despăgubiri pentru culturile agricole din primăvara anului trecut, după numeroasele negocieri pe care le-am avut cu reprezentanţii guvernului, ai Ministerului Agriculturii, ai Camerelor din zona noastră care lucrează pentru agricultură, ai Comisiilor pentru agricultură din Parlament. Aceste despăgubiri fuseseră promise de ministrul Agriculturii, domnul Oros. Am ajuns aici deoarece am protestat pe 4 martie la Iaşi, pe 24 martie la Bucureşti în faţa Guvernului şi la protestele noastre nu au fost acordate încă nişte răspunsuri certe. Noi vrem banii pentru culturile calamitate în anul precedent. Este una dintre măsurile care ar putea să mai salveze din ceea ce s-a pierdut în anul precedent”, a declarat preşedintele Asociaţiei Fermierilor „Grânarii. Dă-te pe brazdă”, Emil Teofil Bălteanu.

Potrivit acestuia, mulţi dintre fermieri nu îşi pot continua lucrările agricole din cauza faptului că nu au motorină, nu au cu ce să plătească salariile, nu au cu ce să-şi achiziţioneze îngrăşămintele. „Noi reprezentăm fermierii din toată zona Moldovei. (…) Pot spune că dacă în anul 2019 noi am avut raportat aproximativ 19 milioane de tone la hectar, numai de porumb, în anul 2020 a fost de aproximativ 11 milioane de tone. Aceste cifre explică dezastrul care a fost în agricultură. (…) În principiu, clientul final nu a resimţit problemele noastre. Suntem în situaţia în care se află sectorul HoReCa. Pot să vă spun că lucrăm cu o parte din sectorul HoReCa. La ei au crescut preţurile, spre exemplu, la o cameră de hotel, cu 15-20% şi mai pot să întregească ceva din pierderi, în timp ce la noi acest lucru nu se poate, deoarece facem parte dintr-un circuit, pot să spun, mondial”, a spus Bălteanu.

Și fermierii din mai multe localităţi ale judeţului Botoşani au participat, miercuri după-amiază, cu zeci de tractoare la un protest pe străzile municipiului reşedinţă, în semn de nemulţumire faţă de măsurile adoptate de Guvern în domeniul agricol. Marşul, care îngreunat circulaţia în zona centrală a municipiului Botoşani, a fost organizat de Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice şi s-a încheiat cu o pichetare Prefecturii.

Manifestanţii susţin că problemele din agricultură sunt foarte grave şi afectează toţi fermierii, indiferent de cât teren sau câte animale deţin aceştia.

„După ce că noi nu am fost în stare să negociem la Bruxelles sume mai mari pentru fermierii noştri, le tăiem şi pe acelea pe care le avem. Europa ne dă voie să dăm ANT (n.r.- ajutor naţional de tranziţie) cât avem nevoie, dar Guvernul României este împotriva ajutorului acordat agriculturii. Este cel mai incapabil ministru al Agriculturii şi cred că ar trebui demis din prima. Nu are ce căuta în fruntea Ministerului Agriculturii, pentru că distruge România, nu o clădeşte şi nu o ridică unde trebuie ridicată. Noi, dacă nu suntem salvaţi, agricultura României cade de tot. Interesul lor este ca marile corporaţii să îngroape agricultura românească şi să umple supermarketurile numai cu importuri”, a afirmat preşedintele unei cooperative agricole, Constantin Nechifor.

„Suntem în luna aprilie şi noi nu am primit un ban. Noi trebuie să ne apucăm de treabă şi nu avem bani de motorină, nu avem nimic. Ni s-a promis că o să ni se dea. Nu ştiu care e problema că nu vor să ne ajute deloc. Au luat acum şi sprijinul de la tomate, şi sprijinul cuplat pentru soia, şi pentru lucernă. Nu ştiu unde vor să ne ducă domnii aceştia. Vor să ne desfiinţeze, să vină altă ţară să ne ia firmele? Vrem să discutăm cu domnul prefect şi să avem o intervenţie la domnul premier, că la domnul ministru nu mai avem ce face. Dumnealui, când am fost la Bucureşti, s-a apucat de plantat copaci. L-a apucat ecologizarea. (…) Imputurile s-au scumpit, începând de la îngrăşăminte, seminţe, pesticide, insecticide şi motorina cu 40-50% şi la noi toate scad. Nu ştim ce vom face. Asta e o problemă generală. Am vorbit să venim cu 40 de tractoare, dar băieţii voiau să vină cu o sută şi ceva”, a declarat fermierul Virgil Buchi. O delegaţie a fermierilor a fost primită la discuţii de prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here