Handbal – Două jucătoare plecate de la Focșani, în loturile naționale ale României!

0
173

 

  • Andreea Prescură, la Tineret, Denisa Pavel, la cadete

Handbalul feminin focșănean nu a mai avut echipă în competiții în sezonul competițional 2020-2021. A fost însă reprezentat în campionatele naționale de jucătoare formate la Focșani, la Liceul cu program Sportiv și plecate la alte cluburi.  Este vorba despre trei sportive, talentate, muncitoare, cu mari perspective de performanță. Despre fiecare dintre ele am scris când au fost lucruri relevate de spus. Cel mai recent, am scris despre Iuliana Crăciun, plecată la Potaissa Turda, pentru care a și jucat în Grupa Geografică și în Seria Valoare. Despre celelalte două handbaliste am scris când au fost convocate la loturile naționale ale României.

Este vorba despre Andreea Prescură și Denisa Pavel. Ambele au fost din nou convocate și sunt în pregătire cu Lotul Național de Tineret, Andreea și Lotul Național de cadete, Denisa. Andreea Prescură, formată ca handbalistă de profesoara Doina Ene, a plecat la CSM Galați unde a crescut în valoare – a jucat și pentru echipa de senioare a Galațiului, iar acum, după ce a fost componentă a echipelor de junioare ale României se va pregăti cu Lotul Național de Tineret, în perioada 13-20 aprilie. Denisa Pavel a început handbalul tot la LPS Focșani, unde a avut-o ca antrenoare pe mama sa, Loredana Pavel, a plecat la OK Sport Onești, iar calitățile – și evoluțiile ei i-au adus transferul la ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe/Centrul Național de Excelență Sfântu Gheorghe. Denisa Pavel va fi în

pregătire centralizată, testări si jocuri la Râmnicu Vâlcea, în perioada 13 – 18 aprilie.

Andreea și Denisa au în comun faptul că au fost colege în echipa LPS Focșani, pregătită la acea vreme de Doina Ene și Loredana Pavel și că au fost, în etape diferite, componente ale Naționalei de cadete a României participantă la Jocurile Mediteraneene. Și tot în comun poate fi, prezența lor, nu peste mulți ani, în calitate de colege în Naționala de senioare a României. Au toate datele de parcurs al performanței care să le recomande în acest sens. Să ne amintim că alte două hanbaliste plecate de la Focșani, celebrele Alice Elisei Ardean și Simona Gogîrlă, formate de profesorul Radu Georgescu, la Liceul cu Program Sportiv Focșani, au fost colege într-o Națională a României care a făcut istorie în handbalul european și cel mondial!

Foto, facebook Denisa Pavel și facebook CSM Galați

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here