Procurorii au finalizat ancheta în dosarul tânărului polițist mort, în 2015, în accidentul de la Pufești

0
4641

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au finalizat ancheta în dosarul tânărului polițist Cosmin Postolache, mort în accidentul din luna noiembrie a anului 2015, de la Pufești. Urmare a anchetei desfășurate pe parcursul a mai bine de cinci ani, un bărbat de 46 de ani, din județul Galați a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. La momentul accidentului, inculpatul conducea o cisternă încărcată cu peste 20 de tone de benzină.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, la data de 25.11.2015, în jurul orei 12.00, bărbatul din Galați, angajat al unei societăți, în timp ce conducea autotractorul marca Iveco, care tracta o semiremorcă, în interiorul localității Pufești, pe direcția Focșani-Adjud,  cu o viteză peste limita legal admisă de 40 km pe oră, nu a putut opri ansamblul pe care îl conducea prin frânare și ocolire, intrând în coliziune cu autoturismul marca Renault condus de tânărul polițist în vârstă de 23 de ani, care circula din sens opus. În rechizitoriu se mai arată că în prealabil, tânărul polițist pierduse și el controlul asupra direcției de mers și intrase în mișcare de rotire pe carosabil, pe contrasens. În urma impactului cu autocisterna, mașina mică a ajuns în șanț, iar tânărul polițist a suferit leziuni traumatice cranio-cerebrale ce au dus la deces.

Tot în rechizitoriu se mai arată că șoferul trimis în judecată pentru ucidere din culpă a încercat să evite mașina mică dar totuși a intrat în impact cu colțul din dreapta față a acesteia, fiind apoi proiectată într-un pom. Șoferul nu a vrut să facă declarații în fața procurorilor. Totuși, la momentul producerii accidentului el declara că „eu mergeam regulamentar și din contrasens a venit în derapaj. Carosabilul era ud, ningea, iar el a încercat să depășească. Tot s-a dus stânga-dreapta, stânga-dreapta. M-am dus pe banda cealaltă, dar din păcate uitați-vă ce s-a întâmplat! Am sărit jos să-l ajut, dar am constatat că este decedat.  Eu transportam carburant. 25 de tone de benzină. Îmi pare nespus de rău de băiatul din mașină”.

Polițistul decedat avea 23 de ani, era ajutorul șefului de post din Pufești, iar la momentul accidentului el se întorcea de la Adjud, unde fusese pentru a susține o  testare psihologică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here