Condiții speciale pentru comercializarea cărnii de miel. Restricții suplimentare comparativ cu anul trecut

0
1206

Crescătorii de animale care vor să vândă miei pentru masa de Paște trebuie să îi sacrifice într-un abator autorizat sau într-un spațiu amenajat temporar, sub supraveghere sanitar veterinară. Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vrancea a anunțat condițiile în care trebuie realizată comercializarea cărnii de miel și a celorlalte produse alimentare specifice sărbătorilor pascale în acest an.

Sunt restricții suplimentare comparativ cu anul trecut, ținând cont și de focarele cu Pestă Porcină Africană de la nivelul județului. DSVSA arată că, în zonele de restricție, consecutive confirmării unui focar de PPA la porcii domestici, mișcarea mieilor destinați sacrificării se va face cu respectarea prevederilor europene, care precizează că, în zona de protecție, „nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta” și că în zona de supraveghere „nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieși din exploatație fără autorizarea autorității competente în următoarele șapte zile de la stabilirea zonei”.

Referitor la comercializarea cărnii de miel, veterinarii vrânceni arată că sacrificarea mieilor trebuie realizată doar în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine. În anumite condiții, miei vor putea fi sacrificați şi în spaţii amenajate și autorizate temporar, „organizate în condiţiile legii în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie, carnea rezultată în urma sacrificării fiind destinată direct consumatorului final, fiind interzisă comercializarea acesteia prin unitățile de comercializare cu amanuntul”.

Însă, precizează DSVSA, aceste spații amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie să fie situate în zone în care nu au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor din cauza apariției unui focar de PPA. De asemenea, carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor din aceste spații se obţine numai la cererea directă a consumatorilor şi numai după efectuarea examenului ante şi post mortem, neputând fi livrată în vederea comercializării către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate sau autorizate sanitar veterinar. De aceea, marcarea cărnii de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate specială de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului urmat de codul numeric acordat de DSVSA.

Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 21 aprilie-1 mai, între orele 07:00 – 17:00. DSVSA Vrancea va permite înfiinţarea spaţiilor amenajate temporar numai în condiții în care: în aceste spaţii amenajate temporar sunt respectate condiţiile generale şi specifice de igienă, sănătate şi bunăstare a animalelor, gestionare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman şi de eliminare a deşeurilor, stabilite de legislaţia sanitară veterinară; există un număr suficient de medici veterinari oficiali instruiţi corespunzător cu privire la efectuarea examenului ante şi post-mortem, care să poată dispune măsuri de restricție sanitar-veterinară asupra cărnii, în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor legislaţiei în vigoare la nivelul centrelor de tăiere autorizate temporar, se arată în comunicatul DSVSA Vrancea.

De asemenea, inspectorii DSVSA Vrancea în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Vrancea vor efectua controale în trafic asupra transporturilor de animale pentru verificarea condițiilor de igienă, a dezinfecției și a documentelor de autorizare sanitar veterinar a mijloacelor auto utilizate pentru transportul animalelor; verificarea documentele însoțitoare ale animalelor, respectiv a certificatelor veterinare care să ateste sănătatea mieilor şi documente care să cuprindă informaţii despre lanţul alimentar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here