Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Măsuri RESTRICTIVE începând de mâine, în Odobești, Panciu și în alte 8 localități vrâncene

Astăzi, 31.03.2021, a avut loc o nouă ședință extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea privind stabilirea/menținerea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 la nivelul localităților din județul Vrancea, în urma căreia a fost adoptată următoarea hotărâre:

HOTĂRÂREA nr. 60 din 31.03.2021privind stabilirea/menţinerea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19, în funcție de încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile, la nivelul localităților din județul Vrancea, care dispune:

Art. 1 La nivelul localităților, prevăzute în Anexă la prezenta hotărâre, în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 și mai mică sau egală cu 3/1.000, se stabilesc/menţin următoarele măsuri, pe o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, astfel:
(1) Organizarea și desfășurarea activității cu public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30 % din capacitatea maximă a spațiului.
(2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
(4) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
(5) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
(6) Activarea Planului de acțiuni pentru eficientizarea capacității de gestionare a situației în localitățile unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, prin punerea în aplicare a Hotărârii C.J.S.U. Vrancea nr. 185 din 12.11.2020.

Art. 2 Direcția de Sănătate Publică Vrancea calculează zilnic, pentru fiecare localitate din județul Vrancea, incidența cumulată la 14 zile și prezintă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea analiza rezultată, în cel mult 24 ore de la data constatării atingerii limitelor prevăzute în prezenta hotărâre.

Art. 3 Prezenta hotărâre va fi înaintată Comitetului Național pentru Situații de Urgență, tuturor instituţiilor și unităților administrativ-teritoriale interesate prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

COMUNICAT DE PRESĂ, Instituția Prefectului, județul Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?