Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Creșa Nr 7 Focșani va fi modernizată și extinsă. Contractul de lucrări, scos la licitație

Primăria Focșani caută un antreprenor serios care să se ocupe de lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a Creșei nr.7, zilele trecute fiind scos la licitație contractul, la o valoare totală estimată de 2.547.777 lei. Proiectul beneficiază de finanțare prin Programul Operațional Regional – POR, fiind vorba atât despre lucrări de proiectare cât și de executare. Durata contractului este de 15 luni, adică 3 luni proiectarea și 12 luni execuția propriu-zisă.

Prin proiect se propun lucrări de reabilitare și modernizare a clădirii existente precum și extinderea acesteia pe orizontală și verticală. Extinderea propusă la parter va fi alcătuită din o sală de grupă prevăzută cu grup sanitar și un bloc alimentar prevăzut cu spațiile anexe ale acestuia. Extinderea propusă la etaj va fi alcătuită din două săli de grupă, un grup sanitar pentru copii, un grup sanitar pentru personal și implică reamenajarea grupului sanitar existent pentru copii”, se arăta în studiul de fezabilitate. Totodată, vor fi efectuate lucrări de recompartimentare a spațiului existent, sălile vor fi dotate cu mobilier și echipament IT, urmând a se realiza și amenajarea spațiilor verzi din curtea creșei.

Clădirea în care funcționează Creșa 7 datează din anii ‘70, are un singur tronson, este alcătuită din parter și un etaj, suprafața construită fiind de 313 metri pătrați. „Observațiile efectuate în teren au pus în evidență faptul că structura analizată a avut o comportare satisfăcătoare în timp, având unele probleme datorate infiltrațiilor de apă și a lipsei intervențiilor de întreținere de-a lungul timpului. Pe parcursul existenței clădirii s-au realizat o serie de lucrări periodice de întreținere și reparații obișnuite. Tâmplăria clasică a fost schimbată în totalitate cu tâmplărie din PVC și geam termopan. Din analiza energetică a clădirii în starea inițială rezultă că valoarea rezistențelor termice corectate pentru elementele anvelopei sunt mult sub cele prevăzute de legislația actuală. Acest aspect conduce la pierderi semnificative de energie care determină costuri foarte ridicate cu încălzirea spațiilor pe perioada de iarnă. Încălzirea încăperilor la temperaturile de confort din timpul iernii este realizată de la o centrală proprie cu funcționare pe gaze naturale”, se arată în caietul de sarcini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?