Românii au multă şi foarte multă încredere în Germania (57,6%), Uniunea Europeană (51,7%), NATO (49,4%) şi SUA (47,1%), potrivit unui sondaj al INSCOP transmis, miercuri, AGERPRES. La polul opus în ceea ce priveşte comparaţia ca nivel de încredere multă şi foarte multă în ţări şi organizaţii se situează China (19%) şi Rusia (16%).Sondajul relevă că 47,2% dintre respondenţi au încredere multă şi foarte multă în Statele Unite ale Americii, 51,1% – puţină şi foarte puţină, iar 1,7% nu ştiu sau nu răspund. De asemenea, 57,6% au răspuns că au încredere multă şi foarte multă în Germania, 41,3% – puţină şi foarte puţină, iar 1,1% nu ştiu sau nu au răspuns.În ceea ce priveşte încrederea în Rusia, 16% dintre cei chestionaţi au răspuns că au multă şi foarte multă, 81% – puţină şi foarte puţină, iar 3% nu ştiu sau nu au răspuns. În cazul Chinei, 19% dintre respondenţi au afirmat că au foarte multă şi multă încredere, 78,9% că au puţină şi foarte puţină încredere, iar 2,1% u ştiu sau nu au răspuns.
Majoritatea românilor (51,6%) au răspuns că au încredere multă şi foarte multă în Uniunea Europeană, în timp ce 47,5% au răspuns că au puţină şi foarte puţină încredere, iar 0,9% nu ştiu sau nu au răspuns. În ceea ce priveşte încrederea în NATO, 49,4% dintre respondenţi au răspuns că au încredere multă şi foarte multă, 47,9% că au puţină şi foarte puţină, iar 2,8% nu ştiu sau nu au răspuns.Conform sondajului, 41,6% dintre români au încredere multă şi foarte multă în preşedintele SUA, Joe Biden, 51,3% – puţină şi foarte puţină, iar 1,7% au răspuns că nu au auzit despre acesta şi 5,4% nu ştiu sau nu au răspuns.19% dintre cei
chestionaţi au răspuns că au încredere multă şi foarte multă în preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, 77,9% – puţină şi foarte puţină, iar 0,3% au răspuns că nu au auzit despre acesta şi 2,8% nu ştiu sau nu au răspuns.
Cercetarea mai relevă că 50,1% dintre cei chestionaţi au arătat că au încredere multă şi foarte multă în cancelarul german, Angela Merkel, 46,1% puţină şi foarte puţină, 1,1% au răspuns că nu au auzit despre aceasta, iar 2,7% nu ştiu sau nu au răspuns. Sondajul a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States şi finanţat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.Cercetarea, realizată în perioada 1-12 martie, este împărţită în patru capitole, cel de-al doilea fiind dedicat măsurării încrederii românilor într-o serie de organizaţii internaţionale, ţări şi lideri. Primul capitol a fost publicat luni.Sondajul a fost realizat prin metoda CATI (interviuri telefonice) pe un eşantion de 1.100 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 2,95% la un grad de încredere de 95%.