Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud va fi condus în continuare de procurorul Dănuț Ene, în urma unei hotărâri luate ieri în unanimitate de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit hotărârii, delegarea acestuia în funcţia de prim procuror a fost prelungită începând cu data de 2 aprilie, până la ocuparea funcţiei prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni. Acesta a fost delegat ultima oară pe funcție în octombrie anul trecut, tot pentru jumătate de an, deoarece potrivit legii, delegarea poate fi dispusă pentru cel mult 6 luni și poate fi prelungită, cu acordul scris al procurorului. În septembrie 2020 se explica în hotărârea prin care procurorului Ene îi fusese prelungită delegarea că funcția de conducere la Adjud este vacantă, iar acesta a mai fost prim procuror în aceleași condiții și anterior.
Prima delegare a acestuia pe funcție a fost decisă în martie 2019, până la acel moment Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud fiind condus tot cu delegație, timp de 2 ani, de procurorul Rareș Mocanu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Procurorul Ene a fost repartizat la Locala Adjud în anul iulie 2017 prin decret prezidențial, după ce a intrat în magistratură primul din țară, la examenul din acel an. Anterior, acesta a fost polițist în cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.