Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

Rugby – Alexandru Savin, eseu pentru România în victoria contra Portugaliei!

* Partida a avut loc în Rugby Europe Championship 2021, în Campania de calificare la Cupa Mondială din Franța, din 2023

Rugbiul focșănean este reprezentat, în continuare, la nivel de vârf în România. În cel mai recent meci internațional doi jucători formați la Focșani au fost componenții Naționalei de Rugby a României care a câștigat sâmbătă, 13 martie, la Lisabona, scor 28-27, împotriva Portugaliei – Andre Gorin (Andrei Gorcioaia) și Alexandru Savin (în foto, în alb, într-un duel în gramadă). Cel de-al doilea, ultimul produs de lux al regretatului Viorel Ion,acum, component al Stelei București, a și marcat un eseu, în minutul 50. Alexandru Savin a fost încă din perioada junioratului component al Naționalelor României, iar cînd a venit vremea să joace pentru seniori a făcut-o la cel mai bun nivel al său.

Cu o săptămână în urmă, în partida cu Rusia, de la Soci, câștigată de gazde cu 18-13, în Naționala României fuseseră titulari trei jucători plecați de la juniorii Focșaniului – Ionel Badiu, Marius Antonescu și Andrei Gorcioaia (Andre Gorin) iar Alexandru Savin fusese rezervă.

În următorul meci, România va întâlni Spania, sâmbătă, 20 martie, ora 15:00, pe stadionul de rugby din Complexul Sportiv Ghencea. Cum întâlnirea va fi transmisă direct la TVR 1, jucătorii formați la Focșani vor putea fi văzuți la lucru și în condițiile în care nu va fi permis accesul spectatorilor la meci.

Sursa foto: facebook Alexandru Savin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?