Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

Doar trei proiecte de investiții din Focșani au trecut astăzi de votul consilierilor PNL-USR

 

Doar trei proiecte de investiții au fost aprobate astăzi de Consiliul Local pentru a fi realizate din creditul bancar contractat anul trecut de Primăria Focșani. Un amendament inițiat de PNL a modificat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cristi Misăilă referitor la aprobarea Bugetului creditelor interne al municipiului Focșani pe anul 2021. Este proiectul prin care consilierii locali trebuiau să aprobe suma care poate fi accesată în acest an din creditul aprobat anul trecut pentru investițiile aflate în derulare în Focșani. Aceste fonduri urmau să asigure cofinanțarea proiectelor europene din municipiu, dar și continuarea investițiilor demarate în anii trecuți și care nu pot fi finanțate din alte surse. Prin amendamentul susținut de PNL-USR au fost aprobați astăzi doar banii pentru proiectele de reabilitare a Grădiniței 18 (investiție finanțată din fonduri europene), extinderea cu 12 săli de clasă la Școala Nr. 3 și lucrările la strada Panduri. Celelalte proiecte de investiții vor fi discutate și negociate urmând să intre pe ordinea de zi la următoarele ședințe ale Consiliului Local.

Tot în cadrul ședinței de astăzi a fost aprobat proiectul de hotărâre referitor la excedentul bugetar din anul trecut. Și acest proiect a fost amendat de PNL-USR prin tăierea fondurilor alocate pentru locurile de joacă la creșele 1 și 7, pentru branșamentele la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare la 12 locuri de joacă, dar și pentru lucrările de reabilitare a blocului de pe strada Măgura.

Au existat discuții și asupra sumelor alocate pentru acoperirea golurilor de casă, fiind necesară explicația funcționarilor din Primărie. Aceștia au arătat că aceste sume vor fi folosite doar în cazul în care municipalitatea nu are lichidități, până acum fiind un singur caz în ultimii ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?