Corpul de control al premierului liberal Florin Cîțu se duce peste Minsterul Sănătății condus de useristul Vlad Voiculescu. Verificările sunt demarate după ce Ministerul Sănătății a început să publice în luna martie situația testărilor și a spitalizărilor în fiecare județ. Premierul liberal a anunțat că șeful Corpului de Control s-a autosesizat, iar PNL-iștii vor să vadă dacă este respectată legislația, dacă au fost luate toate avizele. În replică, ministrul userist al Sănătății, Vlad Voiculescu, spune că toate datele care țin de cheltuirea banului public ar trebui să fie transparente, să fie făcute publice. Întrebat despre verificările Corpului de Control, Vlad Voiculescu a spus că „există o solicitare a unor instituții, probabil, care trebuie verificată”.
Verificările sunt demarate după ce, în 4 martie, Ministerul Sănătății a început să publice situația testărilor și a spitalizărilor. Este prima oară când se pot vedea și se pot face comparații între numărul de teste care se fac în fiecare județ, corelate cu numărul de cazuri confirmate, respectiv rata de incidență. Încă din prima zi a publicării datelor au apărut surprizele, la Vrancea fiind menționate doar câteva zeci de teste, mult mai puține comparativ cu cele câteva sute menționate în informările oficiale de la Direcția de Sănătate Publică Vrancea. Ulterior, datele respective au fost modificate de Ministerul Sănătății care a menționat într-un comunicat „provocările tehnice”. „Datele cu privire la teste nu au fost extrase integral din aplicaţia Corona Forms. Acest proces de transparentizare a datelor pe pagina data.gov.ro este automat şi, deoarece a fost lansat ieri (4 martie n.r.), există încă provocări tehnice care sunt în curs de soluţionare”, subliniat comunicatul Ministerului Sănătății.
Instituția Prefectului a transmis ieri un drept la replică, referitor la articolele publicate în Monitorul de Vrancea în care era prezentată această situație și datele contradictorii referitoare la testările realizate în județ. Asta deși articolele respective cuprindeau în oglindă informațiile transmise de Ministerul Sănătății și publicate de presa centrală, precum și datele furnizate în informările DSP Vrancea.
Situația raportărilor din Vrancea a fost scoasă în evidență de majoritatea presei centrale. Pe bună dreptate, fiind vorba despre o informație publică transmisă de o instituție a statului român. Suntem curioși dacă Instituția Prefectului a fost tot atât de atentă și la articolele publicate de hotnews.ro, stiripesurse.ro, g4media.ro, Radio Europa Liberă, dacă a trimis și acolo un drept la replică, în condițiile în care, repetăm pentru PNL-iștii din DSP și Prefectură, cotidianul nostru a publicat și datele cu care se laudă Direcția de Sănătate Publică.
Totuși, nu putem să nu remarcăm că nici ieri, 8 martie, nu corespundeau cifrele referitoare la numărul de testări publicate de Ministerul Sănătății cu cele transmise de Instituția Prefectului. De exemplu, Prefectura comunica : 1 martie – 40 teste, 2 martie – 126 teste, 3 martie – 162 teste , 4 martie – 343 teste, 5 martie –159 teste. Situația este diferită la Ministerul Sănătății, conform datelor publicate ieri: 1 martie – 206 teste, 2 martie – 325 teste, 3 martie – 453 teste, 4 martie 297 teste, 5 martie – 229 teste.
Care este așadar numărul real de teste efectuate în Vrancea? Războiul este al vostru, politic și instituțional, nu cu presa care are curajul să arate cât sunt de „performanți” activiștii liberali numiți prin instituții. Nu putem să nu remarcăm că, indiferent de instituția care prezintă aceste raportări, la Vrancea se fac într-o săptămână mai puține teste decât au raportat județe precum Timiș, Cluj sau Brașov într-o singură zi. Așa că mai ușor cu pianul pe scările deontologiei!
Foto: Inquam Photos / George Călin