Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a mers ieri în localitatea Vulturu pentru a vedea care este starea tehnică a DJ 204 D Vulturu – Hângulești – Maluri. Acesta a fost însoțit de primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru. „Unul din obiectivele principale pe care mi le-am asumat ca președinte al administrației județene este acela de a moderniza un număr cât mai mare de drumuri. DJ 204 D Vulturu – Hângulești – Maluri a ajuns în faza de licitație, în vederea execuției, urmând a fi reabilitat de către Consiliul Județean Vrancea. Împreună cu primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru, am fost (…) pe drumul județean respectiv, unul extrem de important pentru locuitorii din zonă“, a scris Cătălin Toma pe pagina sa de facebook.
Consiliul Județean Vrancea a scos la licitație lucrările de modernizare pentru DJ 204D sectoarele Vulturu- Hângulești-Maluri, Suraia-Vulturu și Maluri. Acesta este considerat unul dintre cele mai importante drumuri județene din rețeaua de infrastructură rutieră a județului Vrancea. DJ 204D va intra în reabilitare pe mai multe porțiuni în această primăvară, după ce Consiliul Județean Vrancea a inițiat procedurile de achiziție publică a lucrărilor.
Proiectul „Modernizare DJ 204 D, sector Vulturu – Hângulești – Maluri, km.26+000 – 35+600, L=9,60 km., comuna Vulturu, județul Vrancea” presupune executarea de lucrări la calea de rulare (lucrări pregătitoare-terasamente, îmbrăcăminte rutieră), acostamente, șanțuri, realizarea unui pod rutier la km. 30+320, podețe, drumuri laterale. Sectorul de drum judeţean are o lungime de 9,60 km, fiind cuprins între km 26+000 și km 35+600 şi are o importanţă semnificativă în reţeaua de drumuri a judeţului Vrancea. Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 21.353.819 lei, fără TVA. Durata contractului este de 18 luni.