Începe ”Școala părinților”, la Centrul de Terapii Recuperatorii Focșani

0
54

Vineri, 26 februarie 2021, cu începere de la ora 13, va avea loc la Centrul de Terapii Recuperatorii Focșani prima întâlnire din acest an cu părinții sau publicul interesat în cadrul programului ”Școala părinților”, având ca temă ”Integrarea senzorială – modalități de intervenție pentru copiii cu tulburări de dezvoltare”, workshop susținut de psihologul Budescu Lavinia.

Tematica vine în sprijinul întelegerii adecvate a paricularităților de comportament și de adaptare la mediu a copiilor cu tulburări de dezvoltare, în special a celor cu tulburări de spectru autist, plecând în primul rând de la definiția conceptului de integrare senzorială, criteriile de diagnostic, etiologie, principalele semne de alertă cu privire la tulburararea de integrare senzorială, particularitățile senzoriale și perceptive la copilul cu TSA, avându-se în vedere și oferirea unor sugestii părinților cu privire la  modalitățile de intervenție practice în mediul familial,  pentru a îmbunatăți comportamentele adaptative ale copiilor lor.

În paralel, la aceeași dată, dar cu începere de la ora 14, în cadrul Centrului de Zi Recuperare și Reabilitare Copii cu Dizabilități Focșani, doamna psiholog Șandru Lavinia va susține întalnirea cu tema ”Parentalitatea-Provocare pentru mileniul trei”.

Rolul părintelui în secolul XXI devine tot mai complex (din motive evidente), iar parentalitatea ce derivă din el devine astăzi o adevarată provocare. Prima parte a prezentării va fi despre „Ce înseamnă să fii părinte (definiția parentalității și maternalității și cum se construiește legătura părinte-copil în cotidian). A doua parte va avea subiect Arborele vieții și transmiterea transgenerațională a istoriei părinților. A treia parte tratează despre elementele care susțin achiziția și evoluția parentalității în timpul ciclului de viață al copilului și familiei.

A patra parte are ca subiect formele particulare pe care le ia parentalitatea în provocări precum: familia monoparentală, familia recompusă, prematuritatea, dizabilitatea, migrația. digitalizarea lumii, educația sexuală etc.

Pentru înscrieri sau detalii suplimentare vă puteți adresa Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilități Vrancea – D.G.A.S.P.C. Vrancea, cu sediul în Focșani, str. Cuza Vodă, nr. 52, telefon 0237.626.766. Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile.

 

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here