Viceprimarul USR Alexandra Tătaru vrea alt birou, pentru că n-o vede nimeni când vine și pleacă, iar toaleta e prea departe

0
2677

Doamnele viceprimar de la PNL și USR se simt marginalizate în birourile de la parterul Primăriei pentru că nu le vede nimeni când vin sau pleacă și nu au o toaletă proprie. Discuțiile penibile despre birouri au avut loc în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local, unde s-a discutat și aprobat repartizarea altor birouri pentru cele două doamne viceprimar. Hotărârea a fost adoptată cu votul majorității PNL-USR deși exista un raport de nelegalitate, pentru că asemenea decizii exced competențele Consiliului Local. Într-adevăr, Consiliul Local administrează domeniul public al municipiului însă modul în care este organizată funcționarea unei instituții este, conform legii, atributul conducătorului acestuia, primarul municipiului Focșani în acest caz.

Viceprimarul Alexandra Tătaru de la USR le-a spus consilierilor că îi place biroul actual care a fost amenajat foarte frumos, motiv pentru care a postat și fotografii, dar se consideră marginalizată. Nu este nimic în neregulă, este foarte bine, suntem aproape de cetățeni doar că este oarecum o situație izolată. Atunci când venim sau plecăm de la serviciu aproape că nu ne vede nimeni și nu ne întâlnim cu nimeni. Nu există o toaletă… noi, dacă ne vine rău, trebuie să urcăm două etaje sau să parcurgem două sectoare de hol. Acestea ar fi condiții minimale. În ce mă privește sunt foarte mulțumită de biroul pe care îl am și colega mea nu are obiecții însă este o chestiune de principiu, a spus viceprimarul Alexandra Tătaru.

Proiectul a fost votat deși consilierilor li s-a atras atenția că nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate. Dar nimic nu poate opri majoritatea PNL – USR să ia decizii în municipiu, chiar dacă acestea sunt nelegale. Folosind citate trunchiate din Codul Administrativ, consilierii PNL – USR îmbracă frumos minciunile pe care le spun de la microfoanele sălii de ședință respectând un singur principiu „noi suntem la putere acum”.

De altfel, la finalul dezbaterilor acestui proiect, primarul Cristi Misăilă le-a atras atenția celor două viceprimărițe că s-a comis o încălcare a legii. Edilul a subliniat că, prin participarea la votarea proiectului de hotărâre, și-au votat avantaje personale. Mai mult, primarul Cristi Misăilă le-a transmis să nu se bucure prea mult că se vor muta în noile birouri deoarece hotărârea nu are un termen în care să fie pusă în aplicare. Adică nu se precizează când ar trebui ca noile birouri să le fie puse la dispoziție celor două viceprimărițe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here