FOTO: Focșani. Amenzi pentru gunoaiele aruncate la locuințele modulare de pe strada Tisa

0
450

Polițiștii locali focșăneni au aplicat amenzi de 2000 lei persoanelor care locuiesc în modulele familiale de pe strada Tisa. Sancțiunile au fost aplicate în urma control al Poliției Locale efectuat în perioada 22-24 februarie. Este vorba despre modulele puse la dispoziție de Crucea Roșie Vrancea pentru persoanele cu nevoi sociale. Polițiștii locali au constatat că în dreptul modulelor și împrejurul acestora erau abadonate diferite deșeuri menajere, din ambalaje, plastic, hârtie, deșeuri textile, obiecte de mobilier, producând disconfort cetățenilor din zonă. Pentru documentarea acestei situații au fost realizate fotografii cu situația constatată. S-a procedat la legitimarea persoanelor găsite la fața locului, iar ca primă măsură au fost înștiințate cu prevederile H.C.L. Focșani nr. 25/2017, privind gospodărirea municipiului Focșani, punându-li-se în vedere să efectueze și să mențină curățenia. Ulterior, în urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 2000 lei, persoanelor care nu s-au conformat obligațiilor prevăzute atât în H.C.L. nr. 25/2017, cât și în contractul de comodat încheiat cu Crucea Roșie Filiala Vrancea, au prezentat reprezentanții Poliției Locale Focșani.

Într-o vizită de la finele săptămânii trecute, viceprimarul PNL Ana Maria Dimitriu doar a constatat condițiile în care trăiesc locuitorii acelor module, fără să ofere soluții. Vizita a avut de-a face doar cu interesele electorale și atacurile politice, Deși foarte mulți focșăneni au reproșat caracterul politicianist al vizitei și au criticat comportamentul și acțiunile unora dintre locuitorii modulelor, liberala nu a catadicsit să răspundă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here