Un bărbat de 35 de ani din Adjud era căutat în două state europene pentru spargeri de bancomate, atât Italia cât și Franța solicitând autorităților române emiterea unui mandat european de arestare. În ambele cauze, Curtea de Apel Galați a admis cererea, iar vrânceanul a fost mai mult decât fericit de a-și da consimțământul să fie predat autorităților care îl căutau, însă momentan acesta rămâne arestat în țară. Ultimul mandat de arestare pe numele acestuia a fost emis chiar la începutul lunii februarie, pentru 30 de zile, la solicitarea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul din Viterbo. Însă în instanță s-a decis amânarea predării către autoritățile din Italia, deoarece bărbatul este suspect în două dosare penale aflate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud, infracțiunile fiind de lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„Ia act de consimţământul persoanei solicitate D. C.-I. de a fi predată autorităţilor judiciare italiene. Admite cererea autorităţilor judiciare italiene. Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 08.01.2021 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Viterbo – Italia în dosarul de referință – 35/2017 SIEP pe numele persoanei solicitate D. C.-I., după executarea mandatului european de arestare emis la data de 16.12.2020 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Paris – Franța, în dosarul de referinţă nr. 16356000352, pe numele aceleiaşi persoane solicitate, dar simultan cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 17.12.2020 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Viterbo – Italia în dosarul de referinţă – 35/2017 SIEP pe numele persoanei solicitate Definitivă”, se arată în hotărârea de la Galați.
În Italia, vrânceanul a fost condamnat definitiv în martie 2016 la 2 ani, 2 luni și 26 de zile închisoare pentru criminalitate informatică și fraudă. Acesta fusese acuzat că a instalat pe un bancomat un aparat pentru a intercepta codurile PIN ale cardurilor introduse, că a agresat un funcționar public, precum și carabinierii care au intervenit la fața locului.
În ceea ce privește fapta din Franța, autoritățile de aici au emis mandat pe numele său în decembrie anul trecut. Vrânceanul este căutat de autoritățile franceze pentru acces la un sistem automatizat de tratare a datelor, menținere frauduloasă într-un sistem automatizat de tratare a datelor, introducere frauduloasă de date într-un sistem automatizat de tratare și furt în bandă organizată. În Franța, pedeapsa maximă care poate fi aplicată pentru toate aceste infracțiuni este de 15 ani de închisoare. „Autoritățile judiciare franceze au reținut în sarcina persoanei solicitate faptul că, la data de 21.09.2016, Oficiul central de luptă contra criminalității legate de tehnologia informației și comunicării (OCLCTIC) a desfășurat o anchetă în urma unui atac de tip ,,Blackbox” comis asupra unui bancomat (DAB – Distribuitor Automat de Bancnote) al unei bănci din Mulhouse cu un prejudiciu de 50.150 euro. Autorul sau autorii au accesat conectica DAB perforându-i fațada pentru a-i conecta un calculator pilotat de la distanță. Mai multe alte fapte comise în aceeași perioadă în diferite departamente și cu același mod de operare puteau fi atribuite acestei echipe. La data de 15 martie 2017, Europol a informat anchetatorii OCLCTIC că trei cetățeni români care comiseseră aceleași infracțiuni în Norvegia au fost reținuți la data de 23 februarie 2017. Cercetările efectuate, cu precădere exploatarea telefoniei, au tins a demonstra că faptele comise în Franța puteau fi imputate acestor trei indivizi”, se arată în motivarea CA Galați, preluată de rolii.ro.