ULTIMA ORĂ! INCENDIU la Golești, izbucnit de la o oală uitată pe aragazul aprins

0
1871

O familie din Golești a fost la un pas de tragedie după ce o oală cu apă a fost lăsată nesupravegheată pe aragazul aflat în funcțiune. Apa s-a evaporat, iar efectul termic a făcut ca mobilierul de deasupra aragazului să ia foc. Conștiente de pericol, cele 3 persoane aflate în imobil s-au autoevacuat și au apelat numărul unic de urgență 112.

Evenimentul s-a întâmplat azi-noapte, în jurul orei 21:50. La fața locului s-au deplasat de urgență 3 echipaje din cadrul detașamentului de Pompieri Focșani, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Datorită intervenției prompte a echipajelor de stingere, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în mai puțin de 20 de minute.

Pompierii au reușit să salveze restul locuinței. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Au ars: mobila de bucătărie, hota și aragazul.

⁕⁕⁕

Pregătirea sau încălzirea hranei sunt activități care, deși par de rutină, necesită atenție, iar pericolul de incendiu în bucătărie nu trebuie neglijat. Oboseala sau graba de a face mai multe lucruri în același timp sunt factori ce favorizează producerea unor astfel de evenimente, iar consecințele pot fi grave.Pentru înlăturarea unor astfel de riscuri, specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Vrancea vă recomandă să respectați următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

–          nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, mai ales dacă s-ar putea ivi întârzieri neaşteptate;

–          după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul;

–          nu lăsaţi copiii singuri niciodată în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor;

–          curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturi de mîncare de pe aragazurile, plitele, prăjitoarele de pâine şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor.

Cum se procedează dacă ia foc conţinutul dintr-o tigaie

–          opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;

–          nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste ea!

–          stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului;

–          dacă nu reuşiţi să stingeţi incendiul, iar acesta se extinde, evacuaţi persoanele din apartament, alertaţi vecinii şi sunaţi urgent la numărul de telefon 112 pentru intervenţia pompierilor.

În bucătărie este interzis:

–          să depozitaţi lichide combustibile sau uşor inflamabile;

–          să păstraţi alte butelii cu gaze lichefiate în afara celei care alimntează aragazul (maşina de gătit);

–          să utilizaţi la aparatele electrice de gătit cordoane de alimentare cu izolaţia străpunsă, improvizate sau cu ştechere defecte;

–          să lăsaţi maşinile de gătit în funcţiune nesupravegheate.

–          să lăsaţi cârpe, prosoape sau haine în apropierea maşinilor de gătit;

–          să turnaţi apă peste uleiul care a luat foc;

–          să folosiţi apă pentru stingerea focului izbucnit la aparatele electrice deoarece există riscul să vă electrocutaţi. Dacă nu dispuneţi de un stingător cu pulbere, după deconectarea aparatului de la reţeaua de alimentare cu energie electrică, utilizaţi un prosop ud sau o haină pentru înăbușirea flăcării.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea, 23 februarie 2021

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here