Consilierii PNL din Focșani au devenit proiectanți pentru Compania Națională de Investiții (CNI) la proiectele pe care aceasta le derulează în municipiu. Reprezentanții coaliției majoritare din Consiliul Local Focșani, într-o conferință de presă de săptămâna trecută, s-au lăudat cu proiectul Centrului de Științe Aplicate de la Colegiul Național Unirea care ar urma să fie discutat la prima ședință a legislativului focșănean.
Surse oficiale ne-au confirmat că proiectul de hotărâre a fost inițiat de consilierii PNL fără să fie niciun alt document tehnic semnat de vreun proiectant. Inclusiv devizul general al investiției este asumat de consilierii liberali. Un deviz cu toate cheltuielile care trebuie făcute în cadrul lucrării, inclusiv cele cu proiectarea, dirigenția de șantier, consultanța și chiar probele la punerea în funcțiune pe care liberalii le blamau la alte investiții din municipiu.
Practic, consilierii PNL au devenit proiectanți care lucrează cu CNI deoarece, conform legii, documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice trebuie elaborate „de către operatori economici sau persoane fizice autorizate care prestează servicii de proiectare în domeniu”.
Problemele apar la legalitatea unui asemenea demers deoarece nicăieri în legislația românească nu se prevede că un consilier local poate elabora documentația tehnică pentru un proiect de investiție. Regulile sunt clare, prevăzute în HG 907 din 2016 care stabilește etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Este și normal acest lucru deoarece ar fi conflict de interese dacă s-ar ajunge în situația ca un consilier local să aprobe documentația pe care tot el o realizează.
Dar ce contează argumentele legale în fața liberalilor hotărâți să își însușească un proiect educațional pentru care principalul merit îl are conducerea unității școlare din Focșani. Așa se întâmplă că un proiect frumos pentru elevii din Focșani este traficat politic pentru interesele electorale ale coaliției PNL-USR.
În fapt, persoanele implicate în derularea investiției știu foarte bine că proiectul inițiat de conducerea Colegiului Național Unirea a fost depus de primarul Cristi Misăilă, în luna martie 2020, pentru obținerea finanțării din partea CNI. Au urmat etapele legale pentru elaborarea și emiterea documentațiilor tehnico economice necesare pentru scoaterea de licitație a proiectului. Ori, nicăieri în acest circuit legal, nu apare vreun nume de consilier local de la Focșani. Contractantul lucrării este CNI, firma care a făcut documentația tehnică este o societate din București, iar beneficiarul lucrării este Primăria Focșani.
Rămâne de văzut ce raport va primi și cum va fi votat acest proiect de hotărâre care nu respectă niciun criteriu de legalitate. Proiectul nu respectă nici măcar prevederile Codului Administrativ, unde sunt delimitate clar tipurile de proiecte care pot fi inițiate de consilierii locali. În această speță, Codul Administrativ, la articolul 129 prevede că, la propunerea primarului, Consiliul Local aprobă „documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii”. Este și normal acest lucru deoarece consilierii locali nu pot semna contracte cu firmele care elaborează documentații tehnice, doar primarul unei localități poate face acest lucru.
Mai mult, Hotărârea de guvern 907 din 2016 stabilește etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Una dintre etape este aprobarea indicatorilor tehnico economici, așa cum rezultă din studiul de fezabilitate al investiției. „Studiul de fezabilitate este documentația tehnico-economică prin care proiectantul, fără a se limita la datele și informațiile cuprinse în nota conceptuală și în tema de proiectare și, după caz, în studiul de prefezabilitate, analizează, fundamentează și propune minimum două scenarii/opțiuni tehnico-economice diferite, recomandând, justificat și documentat, scenariul/opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă) pentru realizarea obiectivului de investiții”, este definiția studiului potrivit HG 907.
Aceasta stabilește că „devizul general este partea componentă a studiului de fezabilitate sau a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, prin care se stabilește valoarea totală estimativă, exprimată în lei, a cheltuielilor necesare realizării unui obiectiv de investiții”. Singurul rol pe care îl are Consiliul Local este de a aproba sau nu acești indicatori tehnico economici, de a aproba finanțările pentru investițiii. Consilierii locali nu realizează și nu inițiază documentații tehnice pentru lucrările de investiții.
Sursa foto: Facebook/Cornel Noana