Ansamblul folcloric Țara Vrancei spune „Povestea mărțișorului” la Sala Balada

0
116

POVESTEA MĂRȚIȘORULUI… Ne apropiem cu pași repezi, de una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, perioadă cu o semnificație afectivă aparte, luna martie. Cea mai cunoscută emblemă a începutului de primăvară, MĂRȚIȘORUL, reprezintă un vechi obicei practicat atât în România cât și în alte zone sud-est europene. Element de patrimoniu cultural imaterial, Mărțișorul a fost înscris începând cu anul 2017 pe lista patrimoniului UNESCO. În credința populară, Mărțișorul are un rol magic, protector dar și unul festiv ce marchează o dată importantă din calendarul popular: Cap de primăvară. De aici și numeroasele legende țesute în juru-i, precum cea provenită din Moldova, care vorbește despre existența unei încăpățânate vrăjitoare a iernii ce nu voia să lase primăvara să-și intre în drepturi sau cele referitoare la Baba Dochia, care torcea firul mărțișorului urcând cu oile la munte.

Așa cum deja v-am obișnuit, noi, artiștii Ansamblului folcloric ȚARA VRANCEI, vă invităm și în acest an 2021, să vă alăturați demersului nostru de păstrare și promovare a uneia dintre cele mai frumoase și îndrăgite tradiții, POVESTEA MĂRȚIȘORULUI. Sub acest generic , Ansamblul folcloric ȚARA VRANCEI, vă aduce în dar cele mai frumoase mărțișoare artistice prin intermediul evenimentelor culturale ce se vor derula în perioada 1-8 martie 2021 la Sala Balada din Focșani. Vă rugăm să nu uitați să urmăriți programul propus de noi și să ne treceți pragul, pentru a vă încărca sufletul cu emoția primăverii.

COMUNICAT DE PRESĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here