FOTO: Incendiu provocat de un scurtcircuit electric la o locuință din Panciu

0
282

BULETIN INFORMATIV

Pompierii militari au intervenit în această după-amiază, pentru stingerea unui incendiu, izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, la o locuință din orașul Panciu.

Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 16:50. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje de la Stația de Pompieri Panciu.

În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD.

Echipajele de stingere au acționat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, care se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și în 2 camere de locuit. Datorită promptitudinii forțelor de intervenție, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind salvate bunurile din alte 2 camere de locuit.

În urma evenimentului au ars 80 mp din acoperișul locuinței, mobilier, electrocasnice și bunuri de uz casnic din 2 camere.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

 

*   *   *

Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea și folosirea improvizațiile electrice în locuinţe şi gospodăriile cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al județului Vrancea recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire:

  • Nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză), în acelaşi timp;
  • Nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu;
  • Nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora;
  • Nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător;
  • Pentru remedierea defecţiunilor constatate la aparatele şi instalaţiile electrice defecte apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate;
  • Verificați instalația electrică și renunțați la aparatele defecte și la improvizații.
  • Este interzisă utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here