TREI BĂRBAȚI AU FOST REȚINUȚI, DUPĂ CE AR FI CAUZAT UN PREJUDICIU DE 12500 DE LEI, PRIN FURTURI DE CATALIZATOARE AUTO
Ieri, 19 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Focșani au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor de furt de catalizatoare auto, ocazie cu care au fost prinși în flagrant, trei bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, toți din județul Vrancea.
În fapt, în noaptea de 18/19 februarie a.c., cei în cauză ar fi sustras 3 catalizatoare auto de pe raza județului Galați, fiind depistați în localitatea Nănești, pe itinerariul de deplasare de la locul săvârșirii faptei către domicilii. În autoturismul cu care cei trei se deplasau au fost găsite cele 3 catalizatoare sustrase, un fierăstrău electric, mănuși și cagule pe care le foloseau la săvârșirea faptelor.
De asemenea, în urma documentării activității infracționale a tinerilor, cei trei mai sunt bănuiți de săvârșirea altor trei infracțiuni de furt calificat, de pe raza localităților Focșani, Cotești și Poiana Cristei.
Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 12500 de lei.
Față de cei trei, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, cu propunere de arestare preventivă.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale.
La activități au participat polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Cotești.
UPDATE! În această după-amiază, persoanele reținute au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Focșani, care a dispus arestarea celor trei, pentru o perioadă de 30 de zile.
COMUNICAT IPJ Vrancea, 20 februarie 2021