Radu Ţigănuş, nominalizat de USR Plus pentru funcția de subprefect

0
1361

Ca să fie pace, pace între două… partide, va avea și USR-Plus un subprefect la Vrancea, pentru că unul, de la PNL, nu era suficient. Drept urmare, USR l-a nominalizat pe Radu Ţigănuş, președinte la PLUS Vrancea. Într-un comunicat de presă, Țigănuș este descris drept „absolvent al Facultăţii de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare Interne şi Internaţionale şi al unui masterat în domeniul Controlului Financiar-Fiscal şi Auditului în cadrul Universităţii Româno-Americane. A lucrat ca economist, având o experienţă de peste 15 ani în domeniul bancar si antreprenorial, şi ca practician în insolvenţă şi evaluator autorizat ANEVAR, fiind atestat definitiv de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România”.

La finele lunii noiembrie a anului trecut, Radu Țigănuș povestea într-o postare publică, pe Facebook, despre o experiență neplăcută pe care a avut-o când a mers să se testeze la DSP Vrancea. El acuza aglomerația, programul scurt, numirile politice. La conducerea DSP, au fost numiți stomatologul Cătălin Bunghez, concubinul actualei viceprimărițe PNL Ana Maria Dimitriu, și doctorița Janina Lazăr, o înfocată activistă liberală.

Rămâne de văzut dacă, odată ajuns alături de prefectul și subprefectul numiți de PNL, respectiv Gheorghiță Berbece și Claudia Serafimciuc, reprezentantul USR Plus își va păstra atitudinea critică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here