Conducerea Spitalului Județean Focșani a reușit imposibilul: a angajat un doctor care era angajat deja!

0
5578

           Dacă tot promite de un an că va angaja medici în unitatea în care a fost numită interimar manager, PNL-ista Elena Codruța Neagu a comunicat miercuri că a reușit. În sfârșit, la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani au fost angajați doi medici care vor păși cu emoție în secții chiar în prima zi din luna martie. A și făcut publică identitatea acestora doamna manager interimar, respectiv doctorul Mircea Sava – la Urologie, și doctorul Mihaela Apostol – la Chirurgie plastică.

Toate bune și frumoase, noii medici își intră în drepturi și vor trata pacienții din Vrancea în cele două compartimente. Adică unul din aceștia îi va trata pe pacienții din Vrancea așa cum a făcut-o și până acum, dat fiind că este de ceva timp angajat al celei mai mari unități sanitare cu paturi din județ. Medicul Mircea Sava, nominalizat ca fiind unul dintre noii doctori, este un nume extrem de cunoscut din județ. Lucrează încă din anii ‘90 în SJU Focșani, a fost chiar șef al Compartimentului de Urologie și face parte din Consiliul Medical. Într-adevăr, există o explicație: medicul are vârsta de pensionare și ar fi făcut cerere de prelungire. Situația ne-a fost confirmată pe jumătate de managerul interimar, care a ținut însă să ne asigure că de fapt medicul Sava a lipsit cam o lună din unitate. Dumnealui este acum angajat pe perioadă determinată, pentru că nu mai avea contract. A ieșit la pensie în ianuarie. Medicii au venit pe posturi vacante, ne-a declarat Elena Codruța Neagu, cu mențiunea că, odată cu această „nouă achiziție”, Compartimentul de Urologie va avea 3 medici.

Tot trei medici vor fi și la Compartimentul de Chirurgie plastică, pentru care a fost scos post la concurs. Al doilea nume făcut public de conducerea interimară a Spitalului Județean ca fiind proaspăt angajat este cel al medicului Mihaela Apostol, medic specialist Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă. Elena Codruța Neagu nu a putut să ne dea prea multe relații despre doamna doctor, ne-a spus doar că e din Iași și ne-a sugerat să întrebăm la Resurse umane, deși a recunoscut că acest compartiment nu ne poate furniza astfel de informații. Primul contact al medicului Mihaela Apostol cu reprezentanții Spitalului Județean Focșani a fost pe vremea managerului Constantin Mândrilă. În urmă cu câțiva ani, medicul Mihaela Apostol s-a arătat interesată de a se angaja la Spitalul Județean, însă nu a fost posibil deoarece nu-și finalizase perioada de rezidențiat. Acum, ea a revenit practic, după terminarea rezidențiatului.

Când a anunțat că se fac angajări fără concurs pe perioadă determinată – pe 9 februarie, Spitalul Județean fix de asta avea nevoie (pe lângă asistenți medicali și personal auxiliar): medic specialist chirurgie plastică, estetică si rnicrochirurgie-reconstructivă, precum și un medic primar urologie. Practic, SJU Focșani a tras lozul câștigător, iar în doar câteva zile și-a completat schema. Cu toate acestea, potrivit anunțului, selecția dosarelor trebuia să aibă loc pe 11 februarie, iar rezultatele procedurii ar fi trebuit publicate în aceeași zi, după care urma interviul – în cazul în care erau mai mulți candidați pe loc. Anunțul ca anunțul, însă rezultatele nu au fost publicate, deși pe site-ul instituției suntem anunțați că „postarea rezultatelor selecției de dosare se amână pentru data de 15.02.2021, ora 16.00”. Or fi greșit anul în anunț și poate era vorba de 2022!

Cu oameni noi sau vechi, cele două compartimente stau însă bine, dacă facem o comparație cu una dintre situațiile acute: de la plecarea medicului Diana Stoica, Spitalul Județean a rămas fără epidemiolog și nu există vreo șansă ca postul să se ocupe prea curând. „A fost scos la concurs postul de medic epidemiolog, însă nu s-a înscris nimeni, este în continuare vacant”, ne-a mai spus managerul interimar. Asta în condițiile în care, marți 19 ianuarie a.c., întrebată dacă Spitalul Județean are un medic epidemiolog, managerul Elena Codruța Neagu declara pentru Monitorul de Vrancea că „vineri vom avea un răspuns”. Desigur, n-a spus care vineri…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here