„Marionetele” din CL Focșani. Cine sunt consilierii locali liberali care-i datorează cariera ex-ministrului Grindă

0
3204

          Partidul Național Liberal a promis că va aduce lapte și miere în municipiul reședință de județ, imediat după alegerile din 27 septembrie. Aveau însă o condiție liberalii, anume aceea ca Ion Ștefan, pe atunci ministru al Dezvoltării, să fie ales primar, iar mâna sa dreaptă, respectiv viceprimar, să îi fie traseistul Liviu Macovei. Nu a fost cum și-au dorit liberalii, ex-ministrul Grindă a pierdut din nou în fața edilului Cristi Valentin Misăilă, urmarea fiind că au uitat și promisiunile de prosperitate prin investiții sau proiecte.

Pe principiul dacă Grindă nu e, nimic nu e, actualii consilieri PNL din Consiliul Local Focșani fac tot posibilul să țină pe loc dezvoltarea municipiului Focșani și, asemenea atitudinii distructive din mandatul 2016 – 2020, se opun oricărui proiect propus de primarul Misăilă. Iar când nu se opun, refuză pur și simplu să participe la ședintele de consiliu local, așa cum s-a întâmplat ieri. Nu iese nimeni din cuvântul șefului Ion Ștefan, dat fiind că mai toți consilierii PNL îi datorează acestuia salariile pe care le-au încasat timp de câteva luni sau, în unele cazuri, încă le încasează. Unii, mai merituoși și aparent pregătiți, au primit chiar funcții de conducere. Alții, un post călduț, unde ziua trece, leafa merge.

În ordinea de pe tricou – respectiv în ordine alfabetică, pensionarul Ionel Costea a fost ani de zile angajat la firma condusă de Ion Ștefan, Balcanic. Nu a ieșit de tot din câmpul muncii și, chiar dacă încasează două pensii – inclusiv una de handicap, Costea declară că este angajat la o societate. Costea este un apărător al fostului său șef de la serviciu și, imediat după ce Grindă a primit în dar Ministerul Dezvoltării, fiica sa, Simona Costea, a fost considerată cea mai potrivită pentru un post în cabinetul ministrului. Clar, în aceste circumstanțe, Ionel Costea crede pur și simplu în doctrina liberală și nu se gândește la interesele proprii.

Cum nu se gândește la propria persoană nici Ana Maria Dimitriu, proaspăt aleasă viceprimar, apărută din neant în politica vrânceană în urmă cu câțiva ani. Cu siguranță pentru notorietatea de azi a recomandat-o priceperea sa, în prezent fiind chiar preşedinte al Organizaţiei de Femei PNL din Vrancea. Un administrator „de succes” al propriei firme, de unde a încasat în 2019 aproximativ 100 de lei salariu lunar, venit depășit cu mult de indemnizația primită în calitate de consilier local. Chiar dacă la prima vedere nu pare solvabilă, prietenul său Ion Ștefan i-a acordat credit pentru a o împrumuta cu o sumă enormă în 2019. Când a candidat la alegerile europarlamentare pe un loc clar neeligibil – 15, Ana Maria Dimitriu a făcut chetă de la Grindă și a contribuit în campanie cu 1.400.000 lei, una dintre cele mai mari sume aruncate la europarlamentare, la nivel național.

Timpul a trecut, liberalii au venit la guvernare, iar premierul de atunci Ludovic Orban a aflat că în Focșani, Vrancea, este o tânără speranță care se pricepe la politică, administrație și afaceri. Așa a ajuns consilierul local să primească postul de consilier la Cancelaria prim-ministrului. Ca să fim drepți, Ana Maria Dimitriu nu vedea Bucureștiul atunci pentru prima dată, dat fiind că în trecut îl consiliase și pe Grindă la cabinetul de deputat.

În ceea ce o privește pe Alina Ramona Drumea, aceasta a trăit o perioadă din mandatul 2016 – 2020 doar din indemnizația de consilier local și din veniturile sporadice ale soțului. S-a angajat totuși asistent medical în 2018, însă satisfacția profesională i-a fost livrată abia în 2019, când a devenit secretară la ministerul lui Grindă. Pentru toate aceste competențe, la alegerile locale din toamnă a fost plasată pe un binemeritat loc eligibil pe listele PNL pentru Consiliul Local Focșani.

Pe aceeași listă s-a aflat, firește, și un alt liberal credincios. Victor Dumitru este la primul mandat de consilier, însă a învățat repede că șeful comandă iar subordonații execută. Nu ar fi de mirare, dacă luăm în considerare faptul că, atunci când își căutau directori, liberalii vrânceni l-au propulsat pe acesta în fruntea Direcției Silvice Vrancea. E drept, Victor Dumitru avea o carieră în spate, fiind inginer silvic în instituție. Însă funcția de conducere nu se poate compara cu nimic.

La o funcție spera și Liviu Macovei, însă nu a mai fost cazul. „Înduplecat” să se întoarcă în PNL și să își retragă candidatura pentru funcția de primar al municipiului Focșani, Macovei își dorea o funcție de viceprimar la dreapta celui pe care îl criticase și jignise ani de zile, Ion Ștefan – Grindă. Nu este el viceprimar, dar nici n-a rămas cu mâinile goale. Soția sa, Marinela Macovei, este propusă pentru funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse.

Având o carieră didactică, Livia Marcu a fost numită, prin ordin de ministru, director al Casei Corpului Didactic Vrancea în noiembrie 2019, atunci când liberalii au început instalările pe funcții în mai toate instituțiile din municipiu. Luni mai târziu, și fratele său – Emilian Rău, a primit o funcție, respectiv director la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Focșani. Livia Marcu, acum și consilier local, nu a susținut vreun concurs, schema menținându-se și în cazul fratelui său, dat fiind că Inspectoratul Școlar Județean Vrancea consideră că un concurs pentru un post de director de școală ar fi o utopie.

Unul dintre cei mai vechi consilieri focșăneni, de la care poate așteptările ar fi mai mari, este Neculai (Nicu) Tănase. Are mandate aproape câte partide a schimbat, însă, suprinzător, anul 2020 l-a găsit tot pe listele PNL, ca și în 2016. Apropiat și sfătuitor al lui Ion Ștefan, președintele PNL Focșani este de un an șef la Agenția Vrancea a Autorității Rutiere Române, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Nicu Tănase a mai ocupat acest post între 2005 – 2007, iar în perioada 2009 – 2012 a fost chiar inspector șef al ARR la nivel național, în funcție de puterea pe care o dețineau partidele din care făcea parte. În prezent, pur întâmplător, Nicu Tănase este considerat cel mai competent liberal vrâncean pentru a pleca la București în funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, fiind validat de colegii săi pentru funcție.

Ultimul „la catalog” este o tânără speranță a liberalilor, Cristian Zîrnă. Este un afacerist priceput, câștigând salarii totale anuale de 927 de lei ca manager de firmă, însă norocul său că este angajat la stat. Zîrnă este, potrivit propriei declarații de avere, șofer în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Vrancea. Printre picături, se pricepe și la finanțe, dat fiind că este artizanul amendamentului prin care excedentul bugetar a fost transformat în 30.000 de vouchere în valoare de 200 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here