Un nou pas pentru construcția noului Spital Județean

0
596

Marți, 16 februarie 2021, am semnat Certificatul de Urbanism Nr. 173 pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru introducerea în intravilan și reglementarea urbanistică și Studiul de Fezabilitate (SF) în vederea construirii Spitalului Județean de Urgență Focșani, în partea de sud a orașului.

Focșănenii și toți vrâncenii trebuie să știe însă că documentația solicitată de Consiliul Judetean Vrancea NU ar fi fost necesară dacă aleșii locali USR-PNL nu ar fi blocat finalizarea Planului Urbanistic General (PUG), elaborat de Primăria Municipiului Focșani, întrucât acesta prevede și atragerea în intravilan a terenului pe care urmează să se ridice viitorul spital de urgență, teren aflat acum în extravilanul Municipiului Focșani.

Practic, stadiul în care se afla PUG-ul până să fie respins de două ori de către consilierii locali USR-PNL ar fi permis finalizarea acestuia în septembrie 2021. În acest moment însă, termenul de finalizare este incert. În aceste condiții, Consiliul Județean Vrancea a fost obligat să treacă la întocmirea documentației pentru PUZ și SF, care va dura cel puțin 7-8 luni de zile, fără a mai lua în calcul și costurile aferente, estimate de specialiști la aproximativ un miliard de lei vechi. Și pentru ce toate acestea?! Pentru că interesele personale ale consilierilor locali USR-PNL sunt mai importante chiar și decât sănătatea cetățenilor în slujba cărora mă aflu eu, Primar Cristi Valentin Misăilă, dar și Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

Primar, Cristi Valentin Misăilă

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here